Deschiderea procedurii falimentului împotriva Societății de Asigurare-Reasigurare City Insurance S.A.
Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară a decis respingerea planului de finanțare pe termen scurt și a planului de redresare, retragerea autorizației de funcționare, constatarea stării de insolvență și promovarea cererii privind deschiderea procedurii falimentului împotriva Societății de Asigurare-Reasigurare City Insurance S.A.
Cu privire la decizia de retragere a autorizației de funcționare a Societății Asigurare-Reasigurare City Insurance S.A., Președintele Autorității de Supraveghere Financiară, Nicu Marcu, declară: „Din prima zi a mandatului meu de Președinte al Autorității, mi-am propus aplicarea fermă a legii și stoparea neregulilor din piața asigurărilor și vă asigur că efortul meu va continua. Toate deciziile au la bază ample investigații de specialitate, dovezi concrete și sprijinul instituțiilor de aplicare a legii din România, precum și din alte state”, precizează Nicu Marcu, Președintele A.S.F.
Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA) a anunțat că a luat act de Decizia Autorității de Supraveghere Financiară(ASF) prin care s-a dispus retragerea autorizaţiei de funcţionare a societății City Insurance și constatarea stării de insolvență a societății, urmând ca Autoritatea de Supraveghere Financiară să promoveze, în instanță, cererea de deschidere a procedurii de faliment împotriva asigurătorului.