Nuclearelectrica beneficiază de servicii de Market Maker al Emitentului din partea BRK Financial Group
Societatea Națională Nuclearelectrica (SNN) singurul producător de energie nucleară din România și de combustibil aferent tehnologiei utilizate, CANDU 6, companie listată la Bursa de Valori București (BVB) din anul 2013 va beneficia de astăzi, 21 octombrie 2022, de serviciile de market making ale emitentului oferite de BRK Financial Group. SNN, cu o capitalizare de 12 miliarde de lei, este una dintre primele companii ale cărei acțiuni au fost incluse în indicii FTSE Russell dedicați piețelor emergente, FTSE Global All Cap, odată cu promovarea pieței de capital românești la statutul de piață emergentă acum 2 ani. În urma anunțului făcut public de FTSE Russell în luna august, din 19 septembrie 2022, acțiunile companiei au trecut de la categoria Mid Cap la Large Cap.
„Avem în vedere constant asigurarea premiselor de îmbunătățire a lichidității atât pentru acțiunile SNN, prin raportare la includerea SNN în categoria Large Cap a FTSE Russell, cât și, implicit, a pieței de capital, în general. Implicarea activă a emitenților pentru a asigura o lichiditate cât mai bună prin parteneriate cu participanții la piață contribuie la reducerea riscului și creșterea valorii pentru acționari și potențiali investitori.”, a declarat Cosmin Ghiță, CEO Nuclearelectrica.
Acțiunea SNN este a 14-a acțiune a unui emitent listat la Bursă pe Piața Reglementată pentru care echipa BRK Financial Group oferă servicii de Market Maker al Emitentului. Începând cu 21 octombrie 2022, numărul total de instrumente financiare listate pe piața reglementată a Bursei care beneficiază de servicii de Market Maker al Emitentului ajunge astfel la 21. Parametrii specifici aplicabili activității de Market Maker al Emitentului efectuată de BRK Financial Group pentru acțiunile SNN sunt disponibili AICI.
„Ne face o deosebită onoare să anunțăm parteneriatul cu Nuclearelectrica și sperăm că rezultatele acestui parteneriat să fie cât mai vizibile într-un timp cât mai scurt, în sensul îmbunătățirii lichidității din toate unghiurile (volumul tranzacționat, numărul de tranzacții, adâncimea pieței și spreadul de tranzacționare). Prin semnarea acestui parteneriat, Nuclearelectrica devine emitentul cu cea mai mare capitalizare din portofoliul de clienți pentru care BRK Financial Group prestează servicii de market making”, a afirmat Monica Ivan, Director General BRK Financial Group.
„Începând de astăzi, avem un nou parteneriat pentru servicii de Market Maker al Emitentului la Bursa de Valori București, de această dată între Nuclearelectrica, companie emblematică pentru piața de capital locală și pentru economia României și BRK Financial Group, unul dintre cei mai activi intermediari pentru creșterea lichidității la bursă. Ne dorim o piață mult mai lichidă, în beneficiul investitorilor și al emitenților și încheierea unui astfel de parteneriat reprezintă un pas înainte spre îndeplinirea acestui deziderat. Sper ca tot mai multe companii listate la bursă să descopere acest program și prin intermediul lui să își crească lichiditatea acțiunilor.” a declarat Adrian Tănase, CEO Bursa de Valori București.
Market Makerul Emitentului este participantul la sistemul de tranzacționare al BVB care și-a asumat rolul de a susține lichiditatea unui instrument financiar. Mai multe informații cu privire la cadrul general aplicabil programului de MME sunt disponibile AICI.