Gala Future Economy 2022 a pus accent pe susținerea antreprenoriatului autohton și a egalității de gen
Susţinerea antreprenoriatului autohton şi egalitatea de gen au fost subiectele principale abordate de oficialii prezenți la Gala Future Economy, organizată de Ziarul News în parteneriat cu Asociaţia pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului Autohton (ADAA). În cadrul evenimentului a fost premiată excelența în business, companii și antreprenori care au făcut performanță într-o perioadă marcată de profunde încercări economice.
Florina Manea, fondator Ziarul News, a declarat: “Susțin excelența în toate sectoare economice și îmi doresc să aduc în prim plan, modele de bune practici. Mi-am asumat, încă de la înființarea publicației, misiunea și rolul de a susține antreprenoriatul autohton , egalitatea de gen și îmi doresc să contrinuim, împreună, la dezvoltarea economică și bunul mers al mediului de business din România”.
“M-am alăturat acestui demers cu Asociația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului Autohton ADAA pentru că am constatat că cele două entități au preocupări comune: susținerea și promovarea antreprenorilor și participarea alături de factorii de decizie la identificarea de soluții viabile pentru o dezvoltare economică durabilă, cu impact direct asupra comunităților de afaceri și a societății în ansamblulul său. În urmă cu 10 ani, am înfiintat ADAA ca o nevoie stringentă a mediului antreprenorial de a găsi o platformă de comunicare şi promovare a modelelor de bună practică”, a declarat Andreea Negru, Președinte ADAA.
Gabriela Firea, Ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Șanse, prezentă la Future Economy Gala, a declarat: „Avem multe femei de succes în România şi ele trebuie promovate cât mai mult. Tocmai din acest motiv am iniţiat un proiect legislativ pentru introducerea cotelor de gen în administraţia publică. Am propus ca 30% dintre locurile din consiliile de administraţie ale companiilor de stat şi pe listele electorale la alegerile locale să fie ocupate de femei. Sunt convinsă că proiectul va primi votul majorităţii parlamentarilor”.
La rândul său, senatoarea Anca Dragu a subliniat importanţa femeilor atât în mediul de afaceri, cât şi în politică, menţionând că, în Parlament, sunt 89 de femei din 466 de senatori şi deputaţi. „Pentru 2024, Comisia Europeană şi Parlamentul European îşi doresc să ajungă la o reprezentanţă egală între femei şi bărbaţi la nivelul acestor instituţii. În Parlamentul nostru există o iniţiativă care a trecut de Senat, dar stă în sertar la Camera Deputaţilor, şi care prevede ca 33% dintre politicieni să fie femei”.
În antreprenoriat egalitatea de gen este realizată, a menţionat Florin Jianu, Preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR). Domnia sa a adăugat: „Sunt aproape la fel de multe, dacă nu un pic mai multe femei antreprenor decât bărbaţi şi fac şi performanţă. Trebuie să cultivăm antreprenorii autohtoni. Am fost foarte mândru că, pe primul loc în pademie, antreprenorii români au pus menţinerea angajaţilor. Am trecut cu bine acea perioadă, şomajul nu a crescut, iar anul acesta firmele au performat.
În opinia lui Cătălin Canciu, secretar de stat în Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului, din perspectiva guvernamentală, priorităţile IMM-urilor româneşti pe termen mediu sunt rezilienţa în afaceri, transformarea digitală a întreprinderilor, inovarea îndreptată spre cerinţele şi tendinţele de piaţă, internaţionalizarea afacerilor. Omenirea trebuie să înţeleagă faptul că ne aflăm în mijlocul mai multor crize, este mesajul pe care l-a transmis
Adrian Vasilescu, consultant de strategie în cadrul Băncii Naţionale a României (BNR). Domnia sa a evidenţiat că din realitatea noastră fac parte inflaţia, stagnarea economică şi şomajul. Economia românească are o industrie care n-a mai avut motor de 30 de ani, care are un război la graniţă, dar şi o mare oportunitate – transformarea industrială, a subliniat Florin Spătaru, ministrul Economiei: „Vorbim de o nouă revoluţie, de un alt obiectiv – economia verde; trebuie să reciclăm, să folosim toate materialele naturale sub o altă formă – printr-o strategie, o politică şi un dialog. Acesta este lucrul pe care l-am făcut: am creat un dialog şi putem vorbi, astăzi, despre o economie circulară”.
În cadrul Future Economy Gala, au fost premiați o parte dintre câștigătorii perioadei pandemice, ai crizei energetice și ai schimbărilor din economie generate de războiul de la graniță, campioni ai economiei românesti. Instituții financiare care contribuie la susținerea economiei românești (Fondul Român de Contragarantare și Eximbank), companii naționale (CNTEE Transelectrica SA, SNGN Romgaz SA, Compania Naționala Posta Română, SNTGN Transgaz SA), companii private (OMV Petrom, Agrii România, DO Security, Signify România, Mirdatod Prod, EXONIA, Flori cu Fitze, Nolia, Horeca School), Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Turbomotoare COMOTI, Uniunea Camerelor de Comerț Bilaterale din România, organizații patronale (Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România, Patronatul Femeilor de Afaceri din IMM, Asociația KinetoBebe, Asociația 360, Asociația Energia Inteligentă), reprezentanți ai autoritătilor locale (Primăria Sectorului 6 prin consilierul local Cristi Pascu) și Fondatoarea Campionatului Național Women Rally au fost premianții Future Economy Gala.
Partenerii instituționali ai evenimentului: Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România, Centrul Euro-Atlantic pentru Reziliență, US Institute of Diplomacy and Human Rights, Uniunea Camerelor de Comerț Bilaterale din România.
Partenerii strategici : EximBank, Alpha Bank, Fondul Român de Contragarantare, OMV Petrom, S.N.G.N. ROMGAZ S.A., CNTEE Transelectrica S.A, COMOTI- Institutul Național de Cercetare- Dezvoltare Turbomotoare, S.N.T.G.N. Transgaz S.A., Compania Naționala Poșta Română, Manpres, România Durabilă, Nolia Shop&Academy, D.O Security, Mirdatod, Kinetobebe, Farmasi, Flori cu Fitze, Crama Aramic, OMG Cabina Foto, Sweet Moments, PWN Romania,Horeca Culinary School, Zexe Herastrau, Happy Forever by Andreea, Clinica Soft Skill, Loncolor, Galeriu Partners, Sloop.
Parteneri media: Profit.ro, mediaTrust, Ziarul Bursa, Energynomics, Grupul de Presă MediaUno, Money.ro, Energy Industry Review, Invest Energy, More Networking, The Diplomat Bucharest, Focus Energetic, EM360, Economistul, Oxygen Events, Q Magazine, Club Economic, Club Antreprenor, Piața Financiară, Metropola TV.