500 de profesori de gimnaziu vor beneficia gratuit de cursuri de educație financiară
Fundaţia Institutul de Studii Financiare a obţinut acreditarea unui program de formare profesională continuă adresat personalului didactic preuniversitar, denumit „Formarea personalului didactic din învăţământul preuniversitar în domeniul financiar nebancar (FinTTT)”, în baza Ordinului Ministrului nr.3559/29.03.2021. În cadrul acestui program, 500 de profesori de gimanziu din toată țara, vor beneficia, în perioada mai-septembrie 2021, de cursuri gratuite de educație financiară.
FinTTT face parte din categoria programelor de formare profesională continuă furnizate de Fundația Institutul de Studii Financiare pentru toate segmentele angrenate în piața financiară nebancară,în formatul unui curs care are drept grup țintă personal didactic din învățământul gimnazial care predă disciplina Educație socială. In calitate de furnizor de programe de formare profesională acreditate ANC, atestat de A.S.F. şi agreate de BNR, FundaţiaInstitutul de Studii Financiare în parteneriat cu Autoritatea de Supraveghere Financiară a dezvoltat un program de formare de 60 ore, cu respectarea principiilor şi a standardelor de calitate aferente procesului educaţional. Prin parcurgerea acestui program acreditat pe o perioadă de 4 ani , absolvenţii vor primi 15 credite de formare continuă.
In acest sens, programul FinTTT are definit drept scop general îmbunătățirea nivelului de educație financiară în rândul profesorilor – persoane de influenţă în rândul elevilor – printr-un efort coordonat la nivel național, care va asigura atingerea principalelor obiective strategice de îmbunătățire a bunăstării financiare a populaţiei.
Programul se adresează cadrelor didactice ce vor preda la clasă disciplina stipulată pentru clasa a VIII-a din Anexa nr. 2 la ordinul ministrului educației naționale nr. 3393 / 28.02.2017, respectiv partea care adresează piața financiară non-bancară, urmând a include pe scurt următoare tematică:
- Nevoi şi dorințe
- Intocmirea unui buget personal
- Economisire
- Investiţii
- Protecţie împotriva riscurilor
- Piaţa asigurărilor
- Instituţii şi produse
- Mecanisme specifice
- Relaţia consumatorului cu instituţiile non-bancare
- Piaţa pensiilor private
- Instituţii şi produse
- Mecanisme specifice
- Relaţia consumatorului cu instituţiile non-bancare
- Piaţa de capital
- Instituţii şi instrumente
- Mecanisme specifice
- Relaţia consumatorului
Programul va pune la dispoziţia participanţilor acces la sesiuni de instruire la sală și online, acces la materiale de studiu (manuale, culegeri online de teste, materiale video, instrumente de evaluare, aplicații și alte instrumente didactice), precum şi metode de evaluare, cu respectarea principiilor standard ale procesului de evaluare.
Programul FinTTT reprezintă o dezvoltare a proiectului de educaţie financiară Start2Teach, demarat în anul 2017 de către Autoritatea de Supraveghere Financiară în parteneriat cu ISF pentru cadrele didactice preuniversitare, în colaborare cu inspectoratele școlare teritoriale. La finalul primului trimestru al anului 2021 au fost înregistraţi 726 de participanţi. https://www.isf.ro/ro/educatie_financiara/reluare_cursuri