Companii

Bosch, performanțe financiare mai bune decât se preconiza

Bosch, lider global în furnizarea de tehnologii și servicii, a încheiat anul fiscal 2020 cu vânzări consolidate în valoare de aproape 2,2 miliarde de lei (448 de milioane de euro) în România, înregistrând astfel o creștere de aproximativ trei procente în comparație cu anul precedent. Vânzările totale nete, de 6,8 miliarde de lei (1,4 miliarde de euro), inclusiv vânzările companiilor neconsolidate și livrările interne către companii afiliate, au rămas la un nivel similar cu cel al anului anterior.

„În 2020, Grupul Bosch în România a obținut rezultate financiare notabile, în ciuda efectelor pandemiei de coronavirus și a scăderii producției în domeniul auto”, a declarat Mihai Boldijar, director general al Robert Bosch S.R.L. și reprezentantul Grupului Bosch în România. „De fapt, am avut rezultate mai bune decât ne așteptam inițial, datorită efortului remarcabil depus de întreaga noastră organizație, angajamentului extraordinar și rezilienței angajaților noștri, dar și datorită colaborării strânse cu partenerii noștri”, a continuat Boldijar. Cu un prim trimestru foarte bun, Bosch în România a început cu succes anul 2021. „În pofida mediului de piață provocator, prognoza noastră pentru anul fiscal curent în România rămâne pozitivă”, a adăugat Boldijar. Compania implementează o gamă largă de măsuri pentru a se asigura că angajații sunt protejați împotriva infecției cu coronavirus și pentru a-și asigura continuitatea operațiunilor sale. Numărul angajaților Bosch din România a ajuns la aproximativ 8.160, la 31 decembrie 2020.

Mihai Boldijar, director general al Robert Bosch S.R.L. și reprezentantul Grupului Bosch în România

Bosch își consolidează activitățile de producție în România

Bosch a investit în România aproximativ 487 de milioane de lei (aproximativ 100 de milioane de euro) în anul 2020, în special pentru a continua dezvoltarea unităților de producție pentru Soluții de mobilitate din Cluj și Blaj. Fabrica de componente auto electronice din Jucu, județul Clujși-a mărit capacitatea de producție și de depozitare, investind peste 85 de milioane de euro în 2020. Din grijă pentru sănătatea angajaților săi, Bosch a deschis recent, în colaborare cu autoritățile locale, un centru de vaccinare împotriva Covid-19 la fabrica sa din Cluj, contribuind astfel la limitarea efectelor și răspândirii pandemiei. Centrul va permite accesul facil la vaccinarea voluntară pentru orice angajat Bosch care lucrează în zonă și o rudă a acestuia, precum și pentru furnizorii companiei și personalul care lucrează la alte două companii din parcul industrial Tetarom III. În această unitate, Bosch produce, din 2013, printre altele, unități de control electronice pentru airbag, pentru sisteme de camere multiple și asistență la condus și parcare, care sporesc siguranța rutieră și confortul șoferilor. De la deschiderea sa, fabrica Bosch din Cluj a furnizat clienților internaționali peste 250 de milioane de piese auto de înaltă calitate. În plus, fabrica din Blaj și-a deschis în noiembrie 2020 propriul Centru Medical Bosch, în colaborare cu furnizorul de servicii medicale Elisa Med. Aceasta este prima unitate medicală Bosch din România care oferă servicii de sănătate, având o suprafață de 600 de metri pătrați. Angajații Bosch și membrii de gradul I ai familiilor acestora pot beneficia de o gamă largă de servicii. Fabrica din Blaj produce senzori pentru industria auto, dar și elemente de înaltă tehnologie pentru sectorul industrial. În plus, fabrica din Blaj a devenit în 2020 unitatea principală Bosch la nivel global pentru senzori de detonație.

Bosch este un pionier în producția sustenabilă

Bosch continuă să își concentreze strategia asupra domeniilor importante pentru viitor, acordând importanță practicilor comerciale sustenabile. Compania utilizează o varietate de pârghii, inclusiv îmbunătățirea eficienței energetice a fabricilor și clădirilor sale de birouri, generarea internă de energie și implementarea soluțiilor tehnologice care fac producția eficientă din punct de vedere al resurselor. Pentru acest obiectiv, Bosch a implementat diverse proiecte de eficiență energetică în unitățile sale de producție din Cluj și Blaj, cum ar fi soluțiile de monitorizare a consumului de energie, care asigură monitorizarea și raportarea energiei în timp real, achiziționarea de energie electrică 100% din surse regenerabile și înlocuirea corpurilor de iluminat existente cu tehnologie LED. În plus, unitatea de producție din Blaj a început recent să producă propria energie verde, prin instalarea mai multor panouri fotovoltaice în fabrică, făcând astfel următorul pas către producția sustenabilă. Aceste panouri generează energie verde echivalentă cu consumul de energie electrică pe care îl au 50 de gospodării.

Extinderea activităților de dezvoltare în România

Bosch desfășoară cu succes activități de dezvoltare în România din 2013. Centrul de Inginerie din Cluj a înregistrat o creștere rapidă în ultimii ani. Tânără și dinamică, locația din Cluj este locul în care ingineri talentați, specializați în software, hardware și fiabilitate, lucrează la proiecte cu tehnologie de ultimă generație, precum conducerea automatizată, mobilitatea electrică și conectată, inteligența artificială și Internetul lucrurilor. În prezent, aproximativ 1.000 de angajați lucrează la Centrul de Inginerie din Cluj. În plus, Bosch intenționează să-și extindă campusul software cu o a doua clădire. Noua clădire modernă de birouri, care va fi finalizată, conform planului, în 2023, va fi conectată la facilitățile existente și va sprijini continuarea dezvoltării locației în domeniul mobilității automatizate și conectate.

Dezvoltarea sectoarelor de activitate Bosch

În cadrul sectorului Soluții de mobilitate, după o scădere a vânzărilor în 2020 din cauza pandemiei de coronavirus, divizia Automotive Aftermarket s-a redresat în primul trimestru al anului 2021, depășind creșterea pieței. Anul acesta, divizia sărbătorește 100 de ani de la deschiderea primului service auto Bosch Service în 1921. Rețeaua de service Bosch includea în anul precedent peste 400 de service-uri auto în România. În plus, sectorul de activitate Tehnologie pentru construcţii şi energie a avut o evoluție pozitivă anul trecut, deoarece divizia Bosch Termotehnică a înregistrat, în 2020, o creștere a vânzărilor de două cifre. Principalii factori de dezvoltare sunt noua gamă de centrale termice în condensare pe gaz pentru clădiri rezidențiale, soluțiile pentru aer condiționat nou lansate și segmentul cazanelor industriale. Din 2007, divizia Bosch Service Solutions din Timișoara oferă servicii complete în 18 limbi clienților interni și externi. Bosch în Timișoara desfășoară mai multe programe pentru transformare digitală. Compania oferă soluții software adaptate, utilizând tehnologii noi precum RPA (Robotic Process Automation) sau inteligența artificială, care elimină sarcinile repetitive și sporesc calitatea și eficiența.Mai mult, Bosch a deschis anul trecut la Timișoara un nou centru strategic de achiziții care se ocupă de gestionarea furnizorilor cheie și negocierile de contracte. În 2021, pentru a susține dezvoltarea constantă a operațiunilor sale, Bosch Services Solutions intenționează să angajeze peste 500 de persoane specializate în domenii precum dezvoltare software, IT Help Desk, customer service, controlling, contabilitate, achiziții și vânzări. În plus, sectorul de activitate Bunuri de larg consum a obținut, de asemenea, rezultate bune în 2020. Divizia Scule electrice Bosch a înregistrat anul trecut o creștere puternică, de două cifre, în cadrul tuturor segmentelor de produse: scule electrice profesionale, pentru casă și grădină, instrumente de măsurare și accesorii. De asemenea, divizia a lansat anul trecut pe piața din România gama de scule profesionale echipate cu noua tehnologie BITURBO – motorul fără perii de înaltă performanță, împreună cu bateriile ProCore18V. Cu această tehnologie, sculele electrice fără fir pot chiar să depășească performanțele celor cu fir. Mai mult, BSH Electrocasnice a continuat tendința ultimilor ani, în ciuda pandemiei de COVID-19, reușind o creștere de două cifre în 2020, atât pe segmentul de electrocasnice mari, cât și pe cel de electrocasnice mici. Din 1999, BSH a vândut pe piața locală peste 5,4 milioane de aparate electrocasnice. În toamna anului 2020, compania a lansat campania globală de imagine #LikeABosch, care promovează tehnologii ce pot transforma orice utilizator într-un erou de zi cu zi, cu ajutorul soluțiilor inovatoare pentru o viață sănătoasă și sustenabilă. Înregistrând un real succes, campania de imagine va continua în 2021 cu Chef Sorin Bontea în calitate de ambasador al mărcii pentru produsele electrocasnice Bosch în România. În sectorul de activitate Tehnologie industrială, divizia de vânzări Bosch Rexroth a fost partenerul principal al Conferinței naționale Factory 4.0 din România care a avut loc în 2020, cu obiectivul de promovare a avantajelor oferite de Industria 4.0. Compania este un partener de încredere pentru proiectele din domeniul eficienței energetice, oferind clienților săi soluții industriale inteligente cum este CytroBox, unitatea hidraulică compactă ce poate fi integrată cu ușurință în cadrul fabricilor  conectate și necesită cu până la 80 de procente mai puțină energie decât sistemele de acționare convenționale.

Angajamentul Bosch pentru educație este în continuă creștere

Compania Bosch este implicată activ în proiecte educaționale și în susținerea carierelor tinerelor talente. În 2020, Centrul de Inginerie Cluj, împreună cu Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, a deschis un nou program de masterat intitulat „Calcul de înaltă performanță și analiza volumelor mari de date”. Locația din Blaj a lansat Academia Bosch, un program dezvoltat în colaborare cu Universitatea din Târgu Mureș care oferă studenților o perspectivă largă cu privire la cele mai noi tendințe din industria auto. În plus, fabricile Bosch din Cluj și Blaj au inaugurat spații de studiu inspiraționale, care stimulează colaborarea în instituții de învățământ precum Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia și Universitatea de medicină, farmacie, științe și tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș. De asemenea, unitatea de producție Bosch din Cluj continuă colaborarea cu Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca prin dotarea unui laborator de Industrie 4.0, facilitând astfel formarea personalului calificat pentru viitor. În plus, aproximativ 500 de elevi au primit din 2013 o educație profesională orientată spre piață, fiind pregătiți în domenii specifice la unitățile de producție Bosch din Blaj și Cluj, în cadrul sistemului școală duală. Bosch Service Solutions a lansat recent Academia de Controlling, un program intensiv, remunerat, pentru studenții la masterat din domeniile finanțe, management, contabilitate și informatică.

Grupul Bosch: Perspective pentru 2021 și orientare strategică

Grupul Bosch a obținut rezultate pozitive în 2020, în ciuda pandemiei de coronavirus și a început cu succes primul trimestru al anului 2021. „Bosch a ieșit cu bine din primul an de pandemie de coronavirus”, a declarat dr. Volkmar Denner, președintele consiliului de administrație al Robert Bosch GmbH. Cu toate acestea, compania se așteaptă la un alt an dificil, în principal din cauza riscurilor de continuare a pandemiei. Pentru a dezvolta noi oportunități de afaceri în contextul modificărilor profunde în materie de tehnologie și ecologie care au loc în prezent, Bosch combină internetul lucrurilor (IoT) cu inteligența artificială (AI) și se concentrează pe electromobilitate. „Suntem unul dintre câștigătorii tranziției la electromobilitate și ne extindem în mod semnificativ activitatea în domeniul software-urilor prin implicarea inteligenței artificiale”, a spus Denner.

Eforturile globale de combatere a schimbărilor climatice stimulează domeniile electrificării și hidrogenului verde. Electrificarea oferă companiei Bosch oportunități noi în mai multe domenii de activitate, deoarece necesită soluții nu doar pentru conducerea electrică a mașinilor, ci și pentru încălzirea electrică a clădirilor. În tehnologia pentru sisteme de propulsie, electromobilitatea se evidențiază ca activitate de bază a companiei Bosch. Celulele de combustie convertesc hidrogenul în electricitate, iar Bosch dezvoltă atât soluții de celule de carburant staționare, cât și mobile. În perioada 2021 – 2024, Bosch intenționează să investească un miliard de euro în tehnologia celulelor de carburant.

Bosch își continuă planul de atingere a propriilor obiective în materie de acțiuni climatice, în cadrul căruia a înfăptuit o etapă majoră: în primăvara anului 2020 a obținut statutul de neutralitate din punct de vedere climatic al celor peste 400 de locații ale sale din întreaga lume. Acest lucru a fost deja confirmat prin teste independente. Drept urmare, Bosch este prima companie industrială globală cu locații fără amprentă de carbon, iar acest lucru include și unitățile din România. De asemenea, Bosch își propune ca până în 2030 să reducă cu 15 procente față de nivelul din 2018 emisiile de CO2 în cadrul întregului său lanț valoric, de la furnizori la clienți, ceea ce reprezintă o reducere de 67 de milioane de tone a emisiilor de dioxid de carbon.