Investiție de 2.000.000 euro în cea mai mare clinică multidisciplinară independentă din sectorul 2
LEM Medical, înfiinţată în anul 2017 sub forma unui laborator de analize medicale, s-a extins cu 16 specialităţi medicale, devenind cea mai mare clinică multidisciplinară independentă din sectorul 2 al capitalei. Situată în zona Andronache, noua clinică LEM pune la dispoziţia pacienţilor o gamă completă de servicii medicale și de laborator, alături de echipamente de diagnostic și tratament la nivelul centrelor medicale de excelenţă. Investiţia totală în dezvoltarea clinicii s-a ridicat la 2.000.000 de euro.
Clinica LEM Medical dispune de un spaţiu de 1,320 mp, cuprinzând 3 departamente de servicii medicale: un laborator de analize medicale şi anatomie patologică, un centru de recuperare medicală, medicină fizică şi balneologie şi un departament de specialități clinice şi chirurgicale pentru adulţi, cu 16 cabinete și 16 specialităţi disponibile. Pe lânga acestea, clinica deține în București 6 puncte de recoltare pentru analize medicale.
„După 4 ani în care ne-am remarcat prin calitate și precizie în furnizarea de analize de laborator, am decis să ne extindem aria de competențe, pentru a putea oferi pacienților îngrijiri medicale complete, realizate la cele mai înalte standarde. În plus, pacienții noștri beneficiază de servicii medicale decontate prin Casa Națională de Asigurări de Sănătate în zona de analize de laborator, recuperare medicală și alte specialități medicale”, a declarat Mădălina Moreanu, Director Executiv LEM Medical.
În cadrul LEM Medical, pacienții beneficiază de servicii medicale pentru diagnosticul, controlul și tratamentul afecțiunilor acute sau cronice, de la recoltarea și analiza probelor biologice, consultații de specialitate în ambulatoriu, o gamă largă de investigații paraclinice (tomografii oftalmologice , ecografie, endoscopie, colposcopie etc.), până la intervenții chirurgicale minim invazive.
Echipamentele din dotare au fost alese după criterii de competivitate la nivel mondial, acestea fiind la nivelul centrelor medicale de excelență. Pentru diagnosticarea corectă și tratamentul chirurgical minim invaziv al afecțiunilor ORL, clinica va dispune de un echipament ultraperformant de videoendoscopie. Totodată, pentru specialitatea de oftalmologie va fi adus un tomograf oftalmic, cu rol în prevenția și diagnosticarea în stadii incipiente a afecțiunilor oftalmologice.
Echipa LEM Medical este alcătuită din peste 30 de medici și asistenți cu experiență vastă, care colaborează pentru a susține fiecare pacient în procesul de recuperare a stării de sănătate.
Gama de specialități clinice oferite de LEM Medical cuprinde: alergologie şi imunologie clinică, boli infecţioase, cardiologie, chirurgie generală, dermatologie-venerologie, endocrinologie, gastroenterologie, medicină internă, medicina muncii, neurologie, obstetrică – ginecologie, oftalmologie, ORL, ortopedie şi traumatologie, pneumologie şi psihiatrie.