Compania de asigurări de viață Aegon România, parte a grupului financiar internațional Aegon, a încheiat anul 2022 cu un volum al primelor brute subscrise (PBS) de 165,73 milioane de lei, în creștere cu peste 8% față de 2021 și o cotă de piață în creștere, la 4,92%. Aceste rezultate au menținut compania pe poziția a 7-a în top companii de pe segmentul asigurărilor de viață.
La nivel național, segmentul de asigurărilor de viață a avansat în ultimul an cu 1%, la 2.65 miliarde de lei, în ușoară creștere față de nivelul de 2,61 miliarde de lei din 2021, conform raportului Autorității de Supraveghere Financiară pe anul 2022. La nivel general, piața asigurărilor din România a crescut anul trecut cu 16%, până la un total de 16,5 miliarde lei prime brute subscrise.
”Creșterea din ultimul an reflectă încrederea pe care continuă să ne-o acorde românii și în această perioadă complicată, lovită de neprevăzut și noi incertitudini. Avem un portofoliu de produse croite în așa fel încât să răspundă grijilor pe care și le fac pentru viitorul lor și al celor dragi. Ne-am bucurat să vedem că oamenii înțeleg tot mai mult valoarea pe care le-o aduce o astfel de asigurare, împărțind povara riscului și oferindu-le o plasă de siguranță pentru evenimente neprevăzute. De asemenea, vedem că nu sunt puțini cei care își planifică ziua de mâine și aleg să economisească printr-o asigurare pentru viitorul sau studiile copiilor.
Aceste rezultate vin și ca răspuns al muncii partenerilor noștri bancari și brokeri. Cu ajutorul lor reușim zi de zi să aducem mai aproape de români soluții de asigurare atât pentru evenimente planificate din viața lor, cât și pentru evenimentele neprevăzute”, a declarat Sînziana Maioreanu, CEO Aegon România.
În ultimii 14 ani, compania a clădit un portofoliu de asigurări care să răspundă nevoilor identificate în rândul românilor, iar în decursul anului 2022 a lansat un nou produs cu acoperire în caz de spitalizare din accident sau boală – asigurarea Fii Precaut – destinată inclusiv copiilor care, în primii ani de viață sunt mai predispuși la îmbolnăviri și accidentări. De altfel, 30% din asigurările Fii Precaut din ultimul an au fost încheiate pentru copii. Asigurarea Fii Precaut a fost desemnată produsul anului la Gala Premiilor Pieței Asigurărilor 2022.
Compania a înregistrat o creștere notabilă de 29% și pe segmentul asigurărilor în caz de diagnostic oncologic, unde principalele motive care au determinat achiziția asigurării între clienții Aegon au fost antecedentele de cancer în familie (34%) și numărul în creștere al bolnavilor (34%), conform unui studiu intern.
”Am continuat să fim atenți la nevoile celor din jurul nostru și în 2022 am lansat un nou produs care să ofere un plus de liniște familiilor pentru care internarea în spital a unui membru de familie ar avea un impact puternic în echilibrul financiar, produs care a și primit titlul de produsul anului. Suntem alături și de românii care aleg să aibă un plan de siguranță în caz de diagnostic oncologic și ne bucură să vedem că interesul pentru o astfel de asigurare este în creștere. Le suntem recunoscători tuturor celor care au pornit în căutarea de soluții pentru a proteja viitorul lor și al celor dragi și care au găsit la noi aceste soluții”, a mai adăugat Sînziana Maioreanu.
Într-o lume în care digitalizarea redefinește constant serviciile financiare, România face un pas semnificativ înainte…
Pe 26 septembrie 2024, scena de la Gala BVB Arena a fost martora unui moment…
În perioada 3-5 octombrie 2024, locuitorii din Ploiești au ocazia să își testeze cunoștințele de…
Astăzi, 23 septembrie, Bursa de Valori București (BVB) a anunțat extinderea indicelui său principal, BET,…
Exim Banca Românească a lansat recent un produs inovator destinat celor mici, contul ABC, care…
tbi bank a raportat rezultate financiare impresionante pentru prima jumătate a anului 2024, consolidându-și poziția…