FinNews

Agricover Credit IFN accesează 20 de milioane de euro de la EFSE pentru finanțarea fermierilor români

Agricover Credit IFN, un jucător important în sectorul finanțării agriculturii din România, anunță noi facilități de credit din partea Fondului European pentru Europa de Sud-Est (EFSE), în valoare de 10 milioane de euro, respectiv 49,2 milioane de lei. Cele două credite sunt destinate finanțării microîntreprinderilor, întreprinderilor mici și mijlocii (IMM) și a antreprenorilor și au fost acordate pe o perioadă de șapte ani.

„Ne bucurăm că am obținut două noi facilități de credit de la EFSE, ceea ce consolidează și mai mult parteneriatul nostru strategic. Capitalul va extinde capacitatea de finanțare disponibilă pentru fermierii români, contribuind la dezvoltarea unei agriculturi performante. Investițiile în infrastructură, inputuri de înaltă calitate și tehnologie modernă sunt esențiale pentru a atinge potențialul maxim al sectorului agricol. Prin modelul nostru de business sinergic, in cadrul Agricover Credit IFN putem înțelege nevoile și provocările fermierilor, astfel încât să le putem oferi finanțarea necesară pentru dezvoltarea afacerii lor”, a declarat Serhan Hacisuleyman, CEO al Agricover Credit IFN.

Agricover Credit IFN oferă fermierilor solutii de finanțare și servicii conexe, adaptate nevoilor acestora și specificului sectorului, precum credite pentru capital de lucru, credite de investiții și carduri de credit pentru afaceri. Toate acestea contribuie la finanțarea activităților de zi cu zi ale fermierilor, precum și a investițiilor majore, cu un impact semnificativ asupra dezvoltării ulterioare a afacerii.

Președintele Consiliului de administrație al EFSE, Klaus Müller, a declarat: „Suntem încântați să aprofundăm parteneriatul nostru strategic de lungă durată cu Agricover Credit și să acordăm un nou împrumut de 20 de milioane de euro pentru a încuraja finanțarea responsabilă a fermierilor și producătorilor agricoli locali. De asemenea, suntem încrezători că împreună putem avansa investițiile de impact în România și putem contribui la realizarea ODD 2, 8 și 9, promovând dezvoltarea economică și îmbunătățind rata de dezvoltare în zonele rurale.”

La 31 decembrie 2022, Agricover Credit IFN a înregistrat o valoare brută a creditelor și avansurilor acordate clienților de aproximativ 2,84 miliarde de lei, în creștere cu 42% față de finalul anului 2021. Rata creditelor neperformante a continuat să se situeze sub media sectorului, fiind de 2,9% la 31 decembrie 2022, față de media sectorului agricol de 3,1% la 30 septembrie 2022 (conform Raportului de stabilitate financiară decembrie 2022, anul VII(XVII), nr. 13(23), publicat de Banca Națională a României).

Segmentul Agrifinance, reprezentat de Agricover Credit IFN, este unul dintre pilonii modelului de afaceri al Agricover Holding. Celelalte două segmente de afaceri care compun grupul sunt Agricover Distribution, specializat în distribuția de inputuri agricole, și Agricover Technology, care facilitează accesul fermierilor la o gamă largă de inovații tehnologice digitale în domeniul agriculturii.

finnews

Recent Posts

De ce RoPay este un pas esențial pentru digitalizarea financiară din România

Într-o lume în care digitalizarea redefinește constant serviciile financiare, România face un pas semnificativ înainte…

7 zile ago

15 companii românești premiate la Gala BVB Arena 2024

Pe 26 septembrie 2024, scena de la Gala BVB Arena a fost martora unui moment…

2 luni ago

Concurs de educație financiară și digitală la Ploiești în cadrul campaniei #DreptulLaBanking

În perioada 3-5 octombrie 2024, locuitorii din Ploiești au ocazia să își testeze cunoștințele de…

2 luni ago

Indicele BET se extinde cu două companii noi

Astăzi, 23 septembrie, Bursa de Valori București (BVB) a anunțat extinderea indicelui său principal, BET,…

2 luni ago

Cum să deschizi un cont bancar pentru copilul tău la Exim Banca Românească

Exim Banca Românească a lansat recent un produs inovator destinat celor mici, contul ABC, care…

3 luni ago

Profitul net al tbi bank atinge 23,2 milioane euro în S1 2024, marcând o creștere de peste 17%

tbi bank a raportat rezultate financiare impresionante pentru prima jumătate a anului 2024, consolidându-și poziția…

3 luni ago