Antibiotice aniversează 25 de ani de la listarea la Bursa de Valori București
Antibiotice (ATB), unul dintre cei mai importanți producători români de medicamente generice, aniversează 25 de ani de la listarea la Bursa de Valori București (BVB). Acțiunile companiei se tranzacționează la Bursă începând cu 16 aprilie 1997 sub simbolul bursier ATB, la categoria Premium. Cu o bogată istorie și experiență în producerea de medicamente, de peste 60 de ani, dezvoltarea companiei este în strânsă legătură cu parcursul său la BVB. În cei 25 de ani de prezență la Bursă, capitalizarea companiei a crescut de peste 15 ori, ajungând în prezent la o valoare de peste 360 de milioane de lei.
„Antibiotice este o companie de referință în industria farmaceutică din România. Din cei 67 de ani de activitate a Antibiotice, 25 de ani sunt în strânsă legătură cu parcursul companiei la Bursa de Valori București. Ne bucură că avem la bursă un emitent cu istorie și experiență atât de bogate și care activează într-un domeniu de activitate vital pentru noi toți. Sectorul de sănătate din țara noastră este foarte bine reprezentat la bursă și Antibiotice este un emitent cu un rol semnificativ care își propune să se alinieze la tendințele actuale cum ar fi implementarea criteriilor ESG. Astfel, Antibiotice este una dintre companiile listate la bursă cu performanțe deosebite în ceea ce privește raportarea ESG, aspect demonstrat de scorul ESG primit în cadrul proiectului lansat de BVB la începutul acestui an. Felicit întreaga echipă Antibiotice pentru toate reușitele de până acum și îi urez mult succes în tot ceea ce va realiza de acum înainte”, a declarat Adrian Tănase, Directorul General al Bursei de Valori București.
“Listarea la Bursa de Valori București a fost un lucru extraordinar pentru că a însemnat Viață pentru Antibiotice. Antibiotice este cel mai mare producător local de medicamente cu capital românesc cu o istorie impresionantă de 67 de ani. De 25 de ani, parcursul nostru este legat de prezența pe bursa locală. Pot spune cu certitudine că Bursa de Valori București a fost un precursor al creșterii transparenței și predictibilității companiei Antibiotice. Astăzi, când discutăm despre cei 25 de ani pe piața de capital ai companiei Antibiotice, putem spune că a fost o etapă absolut necesară și un succes. Ca și până acum, ne propunem să fim ingenioși și să ne adaptăm la cerințele consumatorilor noștri finali dar și la cele ale investitorilor și partenerilor
noștri de pe piața de capital. Maturitatea echipei, ghidarea activităților după planuri manageriale sustenabile și respectarea strictă a procedurilor de operare reprezintă garanția dezvoltării noastre durabile”, a declarat Ioan Nani, Director General Antibiotice.
În cei 25 de ani de la listare, investitorii au realizat un număr de 310.000 de tranzacții cu acțiunile ATB. Astfel, de la momentul listării și până la data de 15 aprilie 2022, au fost tranzacționate un număr de peste 900 de milioane de acțiuni cu o valoare de peste 595 de milioane de lei.
Înființată în anul 1955 la Iași, compania Antibiotice este acum, la 67 de ani de la înființare, unul dintre cei mai importanți producători români de medicamente generice, ce are ca misiune fabricarea de produse farmaceutice sigure, eficiente și de calitate pentru a oferi pacienților speranța unei vieți sănătoase. Din 1955, când a produs la scară industrială primul antibiotic din România – substanța activă Penicilina, compania Antibiotice și-a dezvoltat platforma de producție, astfel că în prezent deține cea mai complexă structură de fabricație din România, cu
8 fluxuri de producție distincte, dintre care unul, unic în țară, este destinat obținerii de substanțe active prin procese de biosinteză. De-a lungul timpului, prin cercetare proprie, Antibiotice a produs o gamă diversificată de medicamente generice, ajungând la un portofoliu de peste 150 de medicamente finite din 11 clase terapeutice (antiinfecțioase, cardiovasculare, dermatologice, digestive, sistem nervos central etc.).
Antibiotice are o prezență globală activă și exportă produsele sale pe toate continentele, reușind să facă medicamentele valoroase mai accesibile pacienților, atât din România, cât și din peste 70 de țări ale lumii.