ASF: Tranzacționările online, impulsionate de pandemie

Criza COVID-19 a accelerat tendința digitalizării din ultimii ani, aducând în prim plan o serie de oportunități, dar și de riscuri. Conform ESMA (Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare și Piețe), companiile din domeniul financiar folosesc analizele de date și machine learning pentru o serie de activități cum ar fi: administrarea riscului, detectarea fraudelor, cercetarea în zona clienților și stabilirea de strategii de investiții, relevă cel mai recent Raport de tendințe și riscuri pe piețele financiare elaborat de Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Oportunitățile digitalizării sunt clare, serviciile financiare devenind mai rapide, mai ieftine, mai transparente și mai eficiente. Cu toate acestea, există riscuri, fiind dificil de explicat clienților o investiție sau un împrumut bazate pe algoritmi.

Un prim efect al  digitalizării accentuate este intrarea firmelor BigTech în zona financiară, beneficiind de avantaje competitive cum sunt rețelele vaste de clienți, accesul la finanțări ieftine și capacitatea de a gestiona valul de digitalizare. O altă tendință observată în timpul pandemiei COVID-19 a constat în creșterea tranzacționărilor online de către investitorii de retail, mulți dintre aceștia încercând să profite de volatilitatea piețelor financiare.

ESMA împreună cu autoritățile naționale competente monitorizează atent noile evoluții și analizează oportunitatea implementării unor noi acțiuni de supraveghere. La nivel european, Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare și Piețe a început să folosească datele disponibile, raportate în baza prevederilor legale, pentru a monitoriza riscurile piețelor financiare. De asemenea, Comisia Europeană a inițiat anumite propuneri legislative în zona activelor cripto și tehnologiilor DLT.

Începând cu luna ianuarie 2021, contagiunea a început să scadă ușor, ca urmare a introducerii programului de vaccinare în Uniunea Europeană, care a contribuit la reducerea incertitudinii și a generat un climat pozitiv pe burse.

Tendința de scădere a continuat și la începutul lunii februarie. Activitatea investițională la bursa de valori locală a crescut în luna ianuarie a acestui an cu 6,1% comparativ cu ianuarie 2020.

finnews

Recent Posts

De ce RoPay este un pas esențial pentru digitalizarea financiară din România

Într-o lume în care digitalizarea redefinește constant serviciile financiare, România face un pas semnificativ înainte…

4 zile ago

15 companii românești premiate la Gala BVB Arena 2024

Pe 26 septembrie 2024, scena de la Gala BVB Arena a fost martora unui moment…

2 luni ago

Concurs de educație financiară și digitală la Ploiești în cadrul campaniei #DreptulLaBanking

În perioada 3-5 octombrie 2024, locuitorii din Ploiești au ocazia să își testeze cunoștințele de…

2 luni ago

Indicele BET se extinde cu două companii noi

Astăzi, 23 septembrie, Bursa de Valori București (BVB) a anunțat extinderea indicelui său principal, BET,…

2 luni ago

Cum să deschizi un cont bancar pentru copilul tău la Exim Banca Românească

Exim Banca Românească a lansat recent un produs inovator destinat celor mici, contul ABC, care…

3 luni ago

Profitul net al tbi bank atinge 23,2 milioane euro în S1 2024, marcând o creștere de peste 17%

tbi bank a raportat rezultate financiare impresionante pentru prima jumătate a anului 2024, consolidându-și poziția…

3 luni ago