Banca Transilvania da startul transformarii sustenabile pe piata cardurilor
Banca Transilvania are de acum inainte in portofoliu carduri prietenoase cu mediul, realizate din plastic reciclat si elemente biodegradabile. Primul card eco-friendly din Romania este cardul de debit BT Visa Classic, realizat in colaborare cu IDEMIA, lider global in identitate augmentata si in industria tehnologiilor inovatoare de plati. Intr-o prima etapa vor fi emise in aceasta versiune cardurile noi, iar ulterior vor fi si cele reemise ca urmare a expirarii cardului. Noua varianta pastreaza toate functionalitatile cardului existent – de la acces la contul curent in lei, la plati contactless.
Banca Transilvania a inceput cu Visa Classic transformarea portofoliului de carduri pentru ca este cel mai intalnit card in randul clientilor sai, cu peste 2,9 milioane de carduri in circulatie. Transformarea acestui portofoliu in unul eco-friendly inseamna reducerea amprentei de carbon cu 36%. Tot pentru protejarea mediului si reducerea consumului, BT va inlocui cardurile existente cu variante din plastic reciclat pe masura expirarii, si nu inainte de acest moment.
Banca si-a propus ca pana in anul 2022 toate cardurile emise sa fie eco-friendly, astfel incat pana in 2025 aproape intregul portofoliul de carduri BT sa fie din plastic reciclat si elemente biodegradabile. De asemenea, banca va continua sa incurajeze folosirea cardurilor digitale prin BT Pay si alte instrumente alternative de plata. In prezent, 1 din 2 carduri BT sunt inclusiv in format digital, iar trendul este in crestere.
“Ne bucuram sa marcam o noua premiera pe piata. Prin transformarea cardurilor intr-o versiune prietenoasa cu mediul contribuim la reducerea impactului negativ asupra acestuia. Infrastructura si obiceiurile de plata nu permit deocamdata sa avem doar carduri digitale, insa ne bucuram sa avem la Banca Transilvania suportul fizic intr-o forma eco-friendly, in perioada de tranzitie spre un mediu 100% digital. Este un pas esential pentru noi, ca lider al pietei cardurilor, in sustinerea implementarii economiei circulare, pornind de la cel mai mare portofoliu de carduri, Visa Classic”, declara Oana Ilas. Director Executiv Retail Products Management & Development, Banca Transilvania.
„IDEMIA este mandra ca este un partener pe termen lung al Bancii Transilvania si ca ii sustine obiectivele de sustenabilitate cu solutiile noastre GREENPAY, oferind noi produse si servicii mai ecologice, in conformitate cu cererea in crestere a consumatorilor pentru astfel de produse. Migrarea catre plasticul reciclat reduce risipa de plastic, economiseste energie, limiteaza consumul de petrol si reduce emisiile de gaze cu efect de sera, pentru a contribui la atenuarea incalzirii globale si la reducerea poluarii aerului, care este una dintre cele mai presante probleme ale lumii noastre moderne”, afirma Tomas Kovarik, vicepresedinte CEE & CIS, Financial Institutions, IDEMIA.
Solutiile GREENPAY ale IDEMIA permit folosirea responsabila a resurselor si vizeaza reducerea utilizarii plasticului din PVC la fabricarea cardurilor, minimizand impactul asupra mediului si poluarea.
Prin banking la distanta pentru persoane fizice si companii, Banca Transilvania ofera o serie alternative de green payments, princare contribuie la incluziunea financiara a romanilor si la scaderea amprentei de carbon. Cele mai multe sunt in aplicatiile BT Pay, NeoBT si BT Visual Help, si anume: accesul la cardurile digitale inainte de a fi primite fizic (BT Pay); deschidere de cont curent online si emitere de card online (NeoBT), cu semnatura digitala; obtinerea extraselor de cont in format electronic; primirea prin SMS a PIN-urilor/codurilor de activare a cardurilor etc.
BT este liderul pietei cardurilor din Romania, cu o cota de piata de aproximativ 23%.