Banca Transilvania (TLV), cea mai mare bancă din România, listează astăzi, 17 iulie, o nouă emisiune de obligațiuni în euro la bursa locală, în valoare de 200 milioane de euro. Obligațiunile se vor tranzacționa pe Piața Reglementată a bursei, sub simbolul bursier TLV33E. Aceasta este a doua emisiune de obligațiuni a Băncii Transilvania listată la Bursa de Valori București, iar valoarea totală a obligațiunilor disponibile la tranzacționare este de 485 milioane euro. În cei 26 de ani de prezență la bursă, capitalizarea companiei a crescut de 493 ori, ajungând astăzi la o valoare de peste 15,5 miliarde de lei.
Banca Transilvania a emis 2.000 de obligațiuni nominative, Tier2, dematerializate, liber transferabile, cu o valoare nominală de 100.000 euro, având scadență la 29 iunie 2033 și o rată variabilă anuală și cupon semestrial, conform EURIBOR la 6 luni + 6,68%.
„Ne bucurăm să avem ocazia să listăm la BVB această nouă emisiune de obligațiuni în euro. IFC, alături de Asian Infratructure Investment Bank, a oferit Băncii Transilvania 100 de milioane de euro, ca parte a unui pachet de obligațiuni subordonate de 200 de milioane euro. Finanțarea este de tip datorie subordonată și de azi este listată la bursa locală”, a declarat Ӧmer Tetik, CEO al Băncii Transilvania.
”Din cei 29 de ani de activitate a Băncii Transilvania, 26 de ani sunt în strânsă legătură cu parcursul acesteia la bursă. În tot acest timp, Banca Transilvania a avut o evoluție remarcabilă, care a propulsat-o pe poziția de lider de piață în sectorul bancar românesc și a contribuit semnificativ la reclasificarea pieței locale de capital la statutul de Piață Emergentă de către FTSE Russell. Ne bucurăm pentru călătoria pe care am avut-o împreună și ne uităm cu încredere la viitor” a declarat Radu Hanga, Președintele Bursei de Valori București.
“Ne bucurăm că astăzi, Banca Transilvania revine la Bursa de Valori București cu o nouă rundă de finanțare menită să continue demersurile pe care banca le face deja către tranziția către o economie verde. Banca Transilvania a demonstrat că o companie românească listată la bursă dispune de instrumentele necesare pentru a deveni un reper în aria sa de activitate, fiind, de asemenea, de peste 5 ani, emitentul cu cea mai tranzacționată acțiune pe Piața Reglementată a BVB” a declarat Adrian Tănase, CEO Bursa de Valori București.
Banca Transilvania a fost listată pe Piața Reglementată a Bursei de Valori București în octombrie 1997, fiind prima bancă românească listată la bursa locală. Prima emisiune de obligațiuni emisă de Banca Transilvania, în valoare de 285 milioane euro, se tranzacționează din iulie 2018, sub simbolul bursier TLV28E și are scadență în iunie 2028. Emisiunile de obligațiuni vor fi folosite de Banca Transilvania pentru îndeplinirea cerințelor MREL. Emisiunea de obligațiuni a fost realizată prin intermediul BT Capital Partners S.A.
De la listarea BT și până la data de 16 iulie 2023, investitorii au realizat peste 1.5 milioane de tranzacții cu peste 14 miliarde de acțiuni, cu o valoare de peste 26 miliarde de lei. La finalul ședinței de tranzacționare de vineri, 14 iulie, capitalizarea Banca Transilvania era de peste 15,5 miliarde lei. Luând în calcul și dividendele distribuite de companie în acești ani, investiția realizată în acțiunile TLV a adus un randament de 64,689% de la listare până în prezent.
De asemenea, Banca Transilvania este cea mai tranzacționată companie la Bursa de Valori București. A fost inclusă în indicele BET în anul 2000, indicele principal al pieței, dar și în BET- XT, BET-BK, BETPlus, ROTX, BET-TR, BET-XT-TR, BET-TRN și BET-XT-TRN. BT s-a numărat și printre primii doi emitenții care au îndeplinit criteriile pentru a fi incluse în indicii FTSE All-Cap în 2020, odată cu promovarea României la statutul de Piață Emergentă de către furnizorul global de indici FTSE Russell. La acea vreme, contribuția celor două companii a fost decisivă în promovarea întregii piețe, schimbarea statului fiind direct influențată de prezența acțiunilor companiilor în indicii FTSE All-Cap. Acțiunile băncii sunt, de asemenea, incluse în indicii MSCI Frontier IMI (Investable Market Index). În 2022, când pe platforma BVB Research Hub s-au lansat primele scoruri ESG de pe piața de capital locală, care fac parte din rapoartele pregătite de Sustainalytics, Banca Transilvania s-a numărat printre primele 8 companii pentru care s-au realizat rapoarte emise de furnizorul de analize și ratinguri ESG. De asemenea, din septembrie 2021, compania beneficiază de serviciile de Market Marker al Emitentului furnizate de Raiffeisen Bank International.
Într-o lume în care digitalizarea redefinește constant serviciile financiare, România face un pas semnificativ înainte…
Pe 26 septembrie 2024, scena de la Gala BVB Arena a fost martora unui moment…
În perioada 3-5 octombrie 2024, locuitorii din Ploiești au ocazia să își testeze cunoștințele de…
Astăzi, 23 septembrie, Bursa de Valori București (BVB) a anunțat extinderea indicelui său principal, BET,…
Exim Banca Românească a lansat recent un produs inovator destinat celor mici, contul ABC, care…
tbi bank a raportat rezultate financiare impresionante pentru prima jumătate a anului 2024, consolidându-și poziția…