BCR își continuă finanțarea prin Bursă și listează pe 8 aprilie o nouă emisiune de obligațiuni în valoare de 351,5 milioane lei
Banca Comercială Română (BCR), unul dintre cele mai importante grupuri financiare din România, listează vineri, 8 aprilie, o nouă emisiune de obligațiuni corporative, în valoare de 351,5 milioane lei, sub simbolul bursier BCR27. Este prima finanțare prin obligațiuni listate la Bursă a BCR din acest an, iar valoarea totală a obligațiunilor BCR disponibile la tranzacționare este de 3 miliarde de lei.
„BCR a utilizat intens, în ultimii ani, piața de capital pentru finanțare, fiind un partener esențial al Bursei în promovarea resurselor pe care le avem disponibile pentru companii. Mai mult, echipa BCR este unul dintre inovatorii din piața de capital, listând anul trecut și o emisiune de obligațiuni verzi. Ne bucurăm că BCR continuă să includă piața de capital în strategia lor de finanțare și că vom avea, din 8 aprilie, o nouă emisiune de obligațiuni corporative BCR la Bursa de Valori București”, a declarat Adrian Tănase, CEO Bursa de Valori București.
„Echipa BCR a atins un nou record, prin emiterea de emisiuni de obligațiuni în valoare de 3 miliarde de lei, acest pas fiind încă o dovadă a faptului că piața de capital din România este una puternică, chiar și într-un context internațional dificil și volatil. Investitorii caută predictibilitate și Bursa de Valori București este un exemplu în regiune, care arată sustenabilitatea economiei românești”, a declarat Sergiu Manea, CEO BCR.
BCR a emis și vândut către 12 obligatari un număr de 703 obligațiuni corporative cu o valoare nominală de 500.000 lei și cu scadența la 31 martie 2027. Rata dobânzii este fixă, de 6,67% p.a. Emisiunea de obligațiuni care intră vineri la tranzacționare este a șasea listată de BCR la Bursă, prima ajungând deja la maturitate. Cea de-a doua emisiune de obligațiuni, în valoare de 600 milioane lei, se tranzacționează din decembrie 2019 sub simbolul bursier BCR26. În 2021, BCR a listat trei emisiuni de obligațiuni, dintre care una de obligațiuni verzi, BCR28, BCR28A și BCR28B.
Membră a Erste Group, BCR este unul dintre cele mai importante grupuri financiare din România, incluzând operaţiunile de bancă universală (retail, corporate & investment banking, trezorerie şi pieţe de capital), precum şi societăţile de profil de pe piaţa leasingului, pensiilor private si a băncilor de locuinţe.