Banca Comercială Română (BCR) a listat astăzi, 31 mai, cea mai mare emisiune de obligațiuni la Bursa de Valori București (BVB), în valoare de 1 miliard de lei. BCR depășește astfel propriul record, stabilit în decembrie 2019, când a fost listată la BVB prima sa emisiune de obligațiuni, cu o valoare de 600 milioane de lei, cea mai mare la acea dată. Obligațiunile listate astăzi au simbolul bursier BCR28 și se tranzacționează pe Piața Reglementată a BVB.
„Cele două emisiuni de obligațiuni în lei în valoare totală de 1,6 miliarde de lei, realizate cu succes de echipa BCR, sunt exemple al angajamentului nostru de a contribui la dezvoltarea pieței de capital din România. Vom continua să avem astfel de acțiuni în mod recurent. Interesul investitorilor în aceste emisiuni ne dau încredere că Bursa de Valori București va deveni mai atractivă și va atrage tot mai multe runde de finanțare care să contribuie la susținerea economiei”, a declarat Sergiu Manea, CEO Banca Comercială Română.
„Valoarea emisiunii de obligațiuni BCR demonstrează, încă o dată, capacitatea pieței de capital și a investitorilor de a finanța economia locală. În ultimii doi ani și jumătate am avut la BVB peste 60 de runde de finanțare, acțiuni și obligațiuni, prin care peste 2,7 miliarde de euro au mers spre susținerea companiilor românești. BCR își depășește astăzi propriul record, stabilit în urmă cu un an și jumătate tot aici, la bursa de la București. Ne bucurăm că BCR este un partener important al BVB și că împreună putem finanța economia românească”, a declarat Radu Hanga, Președintele Bursei de Valori București.
Obligațiunile BCR au o maturitate de 7 ani și o dobândă anuală de 3,9%. Emisiunea cuprinde 2000 de obligațiuni, cu o valoare nominală de 500.000 de lei și a fost procesată în sistemul de tranzacționare al BVB în data de 19 mai 2021. Agenția de rating Fitch a acordat emisiunii de obligațiuni ratingul BBB+.
„Importanța succesului emisiunii și a listării obligațiunilor BCR la Bursa de Valori București nu se rezumă doar la valoare, care de altfel este foarte relevantă pentru viitorul pieței de capital românești. Emisiunea a fost procesată acum două săptămâni în sistemul bursei, fapt care demonstrează capacitatea infrastructurii pieței de a susține runde de finanțare de amploare ale emitenților, precum și ale intermediarilor”, a declarat Adrian Tănase, CEO Bursa de Valori București.
BCR este la a doua emisiune de obligațiuni listată la BVB. Prima are o valoare de 600 milioane lei și se tranzacționează pe Piața Principală din decembrie 2019, sub simbolul bursier BCR26.
BCR, membră a Erste Group, este unul dintre cele mai importante grupuri financiare din România, incluzând operaţiunile de bancă universală (retail, corporate & investment banking, trezorerie şi pieţe de capital), precum şi societăţile de profil de pe piaţa leasingului, pensiilor private si a băncilor de locuinţe.
Într-o lume în care digitalizarea redefinește constant serviciile financiare, România face un pas semnificativ înainte…
Pe 26 septembrie 2024, scena de la Gala BVB Arena a fost martora unui moment…
În perioada 3-5 octombrie 2024, locuitorii din Ploiești au ocazia să își testeze cunoștințele de…
Astăzi, 23 septembrie, Bursa de Valori București (BVB) a anunțat extinderea indicelui său principal, BET,…
Exim Banca Românească a lansat recent un produs inovator destinat celor mici, contul ABC, care…
tbi bank a raportat rezultate financiare impresionante pentru prima jumătate a anului 2024, consolidându-și poziția…