Companii

CEC Bank acordă o finanțare de 15 milioane de euro către AAylex ONE

CEC Bank continuă să susțină producătorii români și acordă o linie de credit de 15 milioane de euro pentru finanțarea activității curente a unuia dintre cei mai mari jucători din industria de produse alimentare din România, AAylex ONE – producătorul brandului Cocorico.

PCF Investment Banking – a acționat în calitate de consultant financiar exclusiv al AAylex ONE în structurarea, negocierea și implementarea tranzacției. 

AAylex ONE este unul dintre cei mai mari producători de carne proaspătă de pui din Europa, cu o experiență de 40 de ani de producție constantă și inovare neîntreruptă, brandul său, „Cocorico” fiind preferat de milioane de oameni din România și din alte țări. 

AAylex ONE are peste 2 500 de angajați și estimează o cifră de afaceri de peste 1,3 miliarde de lei la sfârșitul lui 2022. Compania este în top 3 producători de carne de pasăre din România, fiind una dintre cele mai mari companii integrate pe verticală la nivel național. AAylex ONE deține două fabrici de nutrețuri de mare capacitate, ferme de reproducție, incubație și creștere pui, un abator performant echipat cu tehnologie de ultimă generație, precum și două fabrici ultra-moderne, la nivel european, de procesare produse inovative cu valoare adăugată.  

La finalul anului trecut, în urma unui proces de fuziune prin contopire, grupul a reușit o premieră în România, integrând într-o singură companie – AAylex ONE, 16 dintre entitățile sale. Întregul proces a avut ca scop creșterea eficienței operaționale, precum și continuarea strategiei de dezvoltare, ce are ca punct central consumatorul, bazată pe inovație, tehnologie superioară, calitate și sustenabilitate la cel mai înalt nivel, demonstrată de numeroasele certificări de calitate obținute anual de cocorico.ro. 

„Suntem alături de afacerile românești și ne bucurăm că putem susține un jucător local cu tradiție să-și continue dezvoltarea și modernizarea capacităților de producție. Aaylex – un grup dezvoltat de antreprenori români este una dintre poveștile de succes din industria alimentară autohtonă: a ajuns unul dintre cei mai mari jucători de pe piață și se dezvoltă în continuu, cu soluții inovative și adaptate nevoilor de pe piață”, a declarat Bogdan Neacșu, Director General CEC Bank. 

’’Prin obținerea acestui credit, ne bucurăm să extindem parteneriatul nostru cu CEC Bank, având certitudinea că această colaborare demonstrează fără îndoială sustenabilitatea afacerii AAylex ONE și a piețelor pe care activăm. În cei 40 de ani de existență, am devenit compania care suntem astăzi, evoluând odată cu timpurile, cu oamenii și cu societatea, totul într-o lume în continuă și rapidă schimbare. Am privit mereu către viitor, anticipând și reflectând asupra viziunii noastre, aceea de a reprezenta un etalon de calitate pentru parteneri și clienți, oriunde s-ar afla. Am depășit obstacolele și am devenit mai puternici, muncind cu determinare în fiecare zi, pentru a construi un „mâine” mai bun. Am reușit, astfel, să oferim tot ce este mai bun, tuturor celor care nu se mulțumesc cu puțin. Aceasta este promisiunea noastră de neclintit’’, a declarat Bogdan Stanca, fondator și Președinte Directorat AAylex ONE. 

„O tranzacție care confirmă încrederea acordată de către CEC Bank companiilor românești din agricultură, prin susținerea activității AAylex One într-un sector, zootehnic, cheie pentru economia locală și europeană”, a declarat Mihai Iordan, Managing Partner PCF Investment Banking. 

Anterior, în 2021 CEC Bank împreună cu EximBank au finanțat cu 20 milioane de euro expansiunea Grupului AAylex, prin preluarea Banvit Foods, unul dintre cei mai mari producători de furaje și de “pui de o zi” din România și este parte din sindicatul de 5 bănci care au acordat, în martie 2022, o finanțare sindicalizată de 431 milioane RON pentru consolidarea împrumuturilor grupului AAylex ONE. 

finnews

Recent Posts

Cum a evoluat Bittnet Group în primul deceniu pe piața de capital din România

Bittnet Group marchează un moment de referință în istoria sa, aniversând 10 ani de la…

4 zile ago

Sectorul bancar și intermedierea financiară în România – concluzii din discursul lui Leonardo Badea, prim-viceguvernator BNR

Intermedierea financiară reprezintă un element esențial al unei economii funcționale, exprimând legătura dintre sectorul bancar…

2 săptămâni ago

Liderul bancar Sergiu Oprescu, desemnat Președinte EMF: O decizie strategică pentru Europa

The European Mortgage Federation – European Covered Bond Council (EMF-ECBC) a anunțat noile numiri aprobate…

3 săptămâni ago

Statul român lansază BID pentru creșterea economică și finanțarea sustenabilă

Banca de Investiții și Dezvoltare reprezintă un pas esențial pentru consolidarea economiei românești, având misiunea…

3 săptămâni ago

Performanțe record pentru Allianz-Țiriac în 2024

Performanțe record pentru Allianz-Țiriac în 2024: creștere de 20% pe segmentul asigurărilor de viață și…

4 săptămâni ago

tbi bank atinge un nou record financiar în 2024: Creștere de 18% a profitului net și peste 1 milion de credite acordate

tbi bank demonstrează încă o dată că strategia sa axată pe nevoile reale ale clienților…

o lună ago