CEC Bank, instituția financiară cu cea mai lungă tradiție și cea mai extinsă rețea teritorială din România, raportează creșteri substanțiale ale activelor bancare: 25,5% în 2020 și 16% în primul trimestru din 2021.
„În ultimele 15 luni, într-un context dificil și fără precedent, am demonstrat că ne-am adaptat rapid și am reușit să creștem și să susținem companiile locale și economia, în ansamblu, repoziționând CEC Bank ca o bancă eficientă, modernă și responsabilă. Am păstrat deschisă și în condiții de siguranță cea mai mare rețea teritorială, de peste 1.000 de unități, am lansat soluții proprii și proactive de susținere a clienților în această perioadă, am accelerat digitalizarea și modernizarea băncii și avem azi produse accesabile 100% online, destinate persoanelor fizice, precum conturi, carduri de credit și împrumuturi de nevoi personale”, a declarat Bogdan Neacșu, Președinte, Director General CEC Bank.
Activitatea băncii în Trimestrul 1 din 2021
În primul trimestru din 2021, CEC Bank a continuat să crească și să-și consolideze poziția pe piața bancară din România. Activul net bilanțier a crescut cu 16% față de perioada similară din 2020, până la 42,4 miliarde de lei, după ce, la nivelul anului 2020, banca a raportat o creștere de 25,5% a activelor.
Portofoliul de credite (sume reprezentând principalul, la valoare brută) a înregistrat o creștere 13,2% față de sfârșitul lunii martie 2020, ajungând la 23,6 miliarde de lei, cele mai bune performanțe fiind înregistrate pe segmentul creditelor ipotecare (+36,2%) și pe cel al finanțării companiilor (+13,2%), inclusiv grație programului IMM Invest. Portofoliul de titluri de stat se ridica, la sfârșitul trimestrului la 14,8 miliarde de lei.
Depozitele și sursele atrase de la clienți însumau 35,7 miliarde de lei la sfârșitul primului trimestru, în creștere cu 23,3% față de perioada similară a anului trecut, în condițiile creșterii accelerate a soldurilor conturilor curente.
CEC Bank a înregistrat în primul trimestru din 2021 un profit net de 81,7 milioane de lei, peste nivelul bugetat. Veniturile nete din comisioane au crescut cu 8,7%, până la 70,1 milioane de lei, alimentate de creșterea rulajelor aferente operațiunilor curente ale clienților. Veniturile nete din dobânzi au fost stabile, ridicându-se la 277,4 milioane de lei, în condițiile în care creșterea activului a fost compensată de reducerea dobânzilor din piață (ROBOR la 3 luni a scăzut de la o medie de 3,03% în primul trimestru din 2020, la 1,64% în primul trimestru din 2021). Banca a avut o politică prudentă, înregistrând o majorare a provizioanelor aferente creditelor în valoare de circa 100 de milioane de lei.
Rezultatele și situațiile financiare auditate pe 2020
În 2020, CEC Bank a înregistrat o creștere record a activelor, de 25,5%, până la 41,25 miliarde lei. Astfel, banca a reușit să-și majoreze cota de piață cu 0,73 puncte procentuale față de 2019, făcând pași importanți în atingerea țintelor de creștere și modernizare din planul de afaceri care a stat la baza recapitalizării băncii, aprobate de Comisia Europeană în 2019. În plus, au fost demarate proiecte importante în zona digitalizării și modernizării băncii: au fost definite principiile care stau la baza noii strategii informatice a CEC Bank IT TO BE, care prevede inclusiv modernizarea sistemului Core Banking, utilizarea tehnologiilor moderne precum Cloud-ul și un sistem de aplicații de tip omni-chanel, care permit accesul clienților și de la distanță la produsele și serviciile bancare (folosind tehnologii de ultimă generație de tip low-code, blockchain, RPA). A fost lansat magazinul online CEC_IN care permite accesarea de servicii bancare 100% online și au fost îmbunătățite platformele de Internet și Mobile Banking. În paralel, CEC Bank a continuat modernizarea infrastructurii informatice, prin investiții în echipamente și software. De exemplu, în cadrul programului care vizează modernizarea întregii flote de bancomate și aparate multifuncționale de plată, până la finalul acestui an, vor fi înlocuite circa 700 de bancomate și multifuncționale, reprezentând circa jumătate din întreaga flotă a CEC Bank.
Banca a acordat credite noi în valoare de aproximativ 7 miliarde de lei, din care 1,8 miliarde de lei – credite pentru persoane fizice și 4,6 miliarde de lei – credite acordate companiilor și autorităților publice.
Pe segmentul persoanelor fizice, creditele pentru locuințe au înregistrat o creștere de peste 32%. Au fost acordate peste 7 000 de împrumuturi pentru locuințe în 2020, dintre care circa 3 000 prin programul Noua Casă.
Pe segmentul companiilor, agricultura și industria au fost domeniile către care s-au orientat cele mai multe credite noi, ambele domenii atrăgând fiecare finanțări noi de peste 1 miliard de lei.
Depozitele și sumele atrase de la clienți au crescut la 34,6 miliarde lei în 2020 (+24,3%). Cea mai mare creștere s-a înregistrat pe segmentul conturilor curente (43%), în linie cu obiectivele strategice ale CEC Bank de a-și diversifica serviciile și de a crește portofoliul de clienți.
În 2020, CEC Bank a obținut un profit net de 337,7 milioane de lei. Veniturile nete din comisioane au crescut cu circa 6%, iar veniturile nete din dobânzi au fost stabile, la 1,1 miliarde de lei.
La sfârșitul lui 2020, rata fondurilor proprii totale se ridica la 28,2%, (față de23,1% în 2019). Rata creditelor neperformante a avut un trend ușor ascendent, urcând de la 5,04% la 5,52%, în condițiile în care pe segmentul persoanelor fizice, acest indicator s-a menținut la un nivel foarte scăzut: 2,17%.
Într-o lume în care digitalizarea redefinește constant serviciile financiare, România face un pas semnificativ înainte…
Pe 26 septembrie 2024, scena de la Gala BVB Arena a fost martora unui moment…
În perioada 3-5 octombrie 2024, locuitorii din Ploiești au ocazia să își testeze cunoștințele de…
Astăzi, 23 septembrie, Bursa de Valori București (BVB) a anunțat extinderea indicelui său principal, BET,…
Exim Banca Românească a lansat recent un produs inovator destinat celor mici, contul ABC, care…
tbi bank a raportat rezultate financiare impresionante pentru prima jumătate a anului 2024, consolidându-și poziția…