CEC Bank își modernizează rețeaua IT: soluție inovativă pentru rețeaua internă de date, controlată de software
CEC Bank, instituția financiară cu cea mai lungă tradiție și cea mai extinsă rețea teritorială din România, își modernizează infrastructura internă de date folosind cea mai performantă tehnologie disponibilă pe piață: gestionarea software a traficului de date la nivelul întregii rețele – Software Defined Wide Area Network.
Rețelele interne de date joacă un rol esențial în activitatea băncii și în asigurarea serviciilor bancare către public: prin intermediul rețelei interne se realizează transferul de informații între unități și la nivelul Centralei – pentru operațiuni bancare, credite, etc. În ultimul an, necesitățile la nivelul băncii au crescut exponențial în contextul lansării unor proiecte ambițioase de digitalizare – sistem electronic de management al documentelor, magazin virtual pentru accesarea serviciilor bancare, dar și în contextul implementării unui model de lucru hibrid la nivelul echipelor interne.
În ultimul an, CEC Bank a asistat la dublarea numărului de e-mailuri, până la 8 milioane, la 150.000 de ședințe online pe Teams și la creșterea cu 70% a numărului de documente stocate în rețeaua internă. În acest context, banca avea nevoie să-și modernizeze rapid infrastructura IT. În mai puțin de cinci luni, sistemul de gestiune software a traficului de date SD-WAN a fost implementat în peste 80% din locațiile CEC Bank – cea mai mare rețea bancară din România, cu peste 1.000 de unități. Grație alocării dinamice a benzilor de comunicație a fost posibilă creșterea capacității rețelei de până la 20 de ori, dar și implementarea unor soluții IT moderne de securitate, cloud și Office 365.
Abordarea SD-WAN a permis modernizarea infrastructurii în timp record și cu costuri reduse, prin configurarea centralizată, de la distanță, a întregii rețele, prin software, comparativ cu abordarea tradițională, în care schimbul de date prin rețeaua internă era asigurat prin configurarea manuală a echipamentelor și conexiunilor.