Crește interesul românilor pentru asigurările Aegon care au componentă de sănătate distribuite prin brokeri

  • S-a dublat numărul asigurărilor de a doua opinie medicală vândute prin brokeri, față de  2020
  • Aegon România a definitivat două noi parteneriate și are în prezent colaborări cu peste 20 de companii de brokeraj
  • Prin canalele de brokeri, Aegon distribuie asigurări care au componentă de sănătate, simple și accesibile românilor

Interesul românilor pentru siguranță și sănătate a crescut în acest an. Ca dovadă stă numărul dublu de asigurări de a doua opinie medicală distribuite de Aegon România prin rețelele de brokeri, precum și interesul în creștere pentru asigurările în caz de diagnostic oncologic. 

Pentru noi, dezvoltarea parteneriatelor cu rețelele de brokeri este importantă. Împreună putem duce mai aproape de români produse simple, accesibile și care răspund unor nevoi actuale prin faptul că asigură protecție financiară în caz de diagnostic oncologic, acces la tratament de specialitate în sistem privat, acces la rețele internaționale de medici pentru siguranța tratamentului sau a diagnosticului. De fiecare dată apare întrebarea simplă: De ce ți-ai asigura doar mașina/ casa/ poate vacanța și te-ai lăsa pe tine deoparte?. Viața și sănătatea ta, a celor dragi ție chiar sunt cele mai importante. Ai grijă de ele!”, spune Sînziana Maioreanu, CEO al Aegon România. 

În cursul acestui an, compania a încheiat două noi colaborări, cu Destine Broker și Fabrica de Asigurări, ajungând în prezent la un portofoliu de peste 20 de companii de brokeraj din țară, printre care companii de top din industrie: Campion Broker, Inter Broker, Millenium Broker, Safety Broker, Transilvania Broker și mulți alții. 

Aegon România și-a propus să continue campania de educație financiară a publicului din convingerea că asta va duce la creșterea pieței locale a produselor de asigurare, care are potențialul de a recupera decalajul față de țările vecine. „Brokerii au un rol extrem de important în comunitate, ei sunt foarte aproape de oameni, îi consiliază, îi pot ajuta și le pot oferi soluțiile financiare potrivite și complete pentru sine și pentru familiile lor. Prezența brokerilor pe întreg teritoriul României, indiferent că vorbim de zona urbană sau rurală, este esențială pentru ca educația financiară și informațiile despre asigurări să fie cât mai aproape de orice român. Dacă vezi necesitatea asigurării bunurilor materiale, nu ar trebui să uiți de ceea ce este cel mai important, viața și sănătatea ta, fără de care nu te poți bucura de nicio posesiune. Și, în ciuda convingerii multora, aceste produse de asigurare de viață nu sunt scumpe”, a completat Sînziana Maioreanu. 

Potrivit unui sondaj realizat în rândul clienților Aegon România, 60% dintre românii care au achiziționat produse de a doua opinie medicală, Aegon Diagnose.me, în 2021 au fost motivați de nevoia de a fi siguri că diagnosticul sau tratamentul primite inițial sunt corecte. Principalele caracteristici ale produsului care au suscitat interesul au fost accesul la medici de renume internaţional, din Europa și SUA, precum și posibilitatea de a-și încărca documentele online şi a obține un răspuns fără a merge la doctor, în special în perioadele de creștere a numărului îmbolnăvirilor de coronavirus. 

 Noi ne vom concentra în lunile următoare și pe o promovare intensă a asigurării oncologice, Optimist. Pandemia a încetinit controalele preventive, țara noastră oricum nu stătea foarte bine la acest capitol din rațiuni care țin atât de teamă, cât și de lipsa unei culturi a analizelor de rutină. Acum oamenii sunt și mai reticenți să meargă în unități medicale, dacă nu consideră că este absolut nevoie, mai ales în contextul supraaglomerării spitalelor cu pacienți Covid. Specialiștii au prognozat, din păcate, o creștere a cazurilor de cancer în următoarea perioadă. O asigurare în caz de diagnostic cu cancer poate funcționa ca o plasă de siguranță, oferind banii de care ai mare nevoie pentru investigații, tratamente sau deplasări la clinici de specialitate. În cazul asigurării Optimist, pe lângă despăgubirea în bani în caz de diagnostic cu cancer, oferim și un voucher de acces la tratament de specialitate în clinicile private Amethyst din București, Timișoara și Cluj”,  a adăugat și Emilia Leonte, Sales Director Aegon. 

finnews

Recent Posts

De ce RoPay este un pas esențial pentru digitalizarea financiară din România

Într-o lume în care digitalizarea redefinește constant serviciile financiare, România face un pas semnificativ înainte…

3 zile ago

15 companii românești premiate la Gala BVB Arena 2024

Pe 26 septembrie 2024, scena de la Gala BVB Arena a fost martora unui moment…

2 luni ago

Concurs de educație financiară și digitală la Ploiești în cadrul campaniei #DreptulLaBanking

În perioada 3-5 octombrie 2024, locuitorii din Ploiești au ocazia să își testeze cunoștințele de…

2 luni ago

Indicele BET se extinde cu două companii noi

Astăzi, 23 septembrie, Bursa de Valori București (BVB) a anunțat extinderea indicelui său principal, BET,…

2 luni ago

Cum să deschizi un cont bancar pentru copilul tău la Exim Banca Românească

Exim Banca Românească a lansat recent un produs inovator destinat celor mici, contul ABC, care…

3 luni ago

Profitul net al tbi bank atinge 23,2 milioane euro în S1 2024, marcând o creștere de peste 17%

tbi bank a raportat rezultate financiare impresionante pentru prima jumătate a anului 2024, consolidându-și poziția…

3 luni ago