#Dreptullabanking: Viteza de creștere a creditului neguvernamental, de 13,5% în luna octombrie, record în ultimii 12 ani
Viteza de creștere a soldului creditului neguvernamental, de 13,5% în ritm anual, din luna octombrie 2021, este cea mai mare viteză de creștere a creditării economiei reale din ultimii 12 ani. Astfel, după anul 2009, băncile au acordat cel mai mare volum de credite noi către populație și companii în acest an.
Sistemul bancar a sprijinit populația și companiile în perioada pandemiei, prin acordarea de finanțări în cel mai susținut ritm de la criza financiară trecută și prin suspendarea temporară a obligațiilor de plată ale debitorilor afectați de efectele negative ale pandemiei Covid19 prin intermediul moratoriului public și a celui privat.
În primele zece luni din anul 2021, băncile au acordat credite noi în valoare de 90,75 miliarde lei, cu 34,6% mai mult comparativ cu nivelul creditelor noi accesate de populație și companii în perioada similară a anului trecut, de 67,42 miliarde lei, se arată într-o analiză Dreptullabanking pe baza datelor BNR. Creditele noi acordate în primele zece luni ale acestui an depășesc volumul împrumuturilor acordate pe parcursul întregului an 2020. În această perioadă, creditarea a fost impulsionată de creditele accesate de companii, ponderea acestora fiind de 53,75%, în timp ce populația a contractat 46,25% din volumul creditelor noi.
Se observă un apetit mai mare pentru creditele în lei, ceea ce înseamnă diminuarea riscului valutar pentru cei care au luat împrumuturi. În primele zece luni din 2021, ponderea împrumuturilor noi în lei în total credite este de 82%, creditele în euro reprezintă 15,90%, restul fiind împrumuturi în dolari.
Soldul creditului neguvernamental s-a cifrat la 317 miliarde lei, la finele lunii octombrie 2021, în creștere cu 0,8% în ritm lunar, aceasta fiind o viteză de creștere mai redusă față de nivelul înregistrat în luna septembrie. Ponderea creditelor acordate în monedă națională este de 71,7% din soldul creditului neguvernamental, în luna octombrie 2021.
Băncile din România acordă credite atât pentru sprijinirea companiilor care și-au reluat activitatea după lockdown sau chiar și-au intensificat-o în 2021, cât și pentru necesitățile populației. Industria bancară din România asigură, datorită specificului activității sale, un rol cheie în buna funcţionare a mecanismelor economice şi financiare, cu impact deopotrivă asupra evoluţiilor macroeconomice, a dinamicii mediului de afaceri şi a îmbunătăţirii gradului de prosperitate economică din România.