FinTech

DRUID atrage 15 milioane de dolari într-o nouă rundă de finanțare

DRUID, platforma end-to-end pentru crearea de aplicații de business conversaționale bazate pe inteligență artificială, anunță astăzi că a încheiat o nouă rundă de finanțare. Această nouă rundă, în valoare totală de 15 milioane de dolari, va fi folosită pentru a alimenta expansiunea internațională cu focus accelerat pe Europa și America de Nord, prin angajarea activă de noi talente. În plus, DRUID își va extinde poziția de lider tehnologic prin adăugarea de noi capabilități la oferta sa de inteligență artificială conversațională, continuând să pună experiența utilizatorului în centrul soluțiilor sale.

Actuala rundă de finanțare a fost condusă de Karma Ventures și Hoxton Ventures, cărora li s-au alăturat GapMinder, care și-a consolidat poziția din runda anterioară, și alți patru investitori din Germania, Elveția, Polonia și România.

Pe măsură ce mobilitatea și comunicarea digitală devin omniprezente în viața de zi cu zi a oamenilor, industrii întregi se reorientează către transformare digitală pentru a putea pune consumatorul în centrul activității lor. Noul mediu de afaceri care s-a conturat în ultimii doi ani a condus la accelerarea ritmului de adopție și a nevoii de asistenți virtuali inteligenți. Asistenții virtuali creați de DRUID le permit companiilor să ofere o experiență de utilizare superioară atât clienților, cât și propriilor angajați. Compania pune la dispoziția organizațiilor capabilități conversaționale unice, ce fac posibile interacțiuni digitale intuitive, naturale și fără fricțiuni.

„Noua rundă de finanțare va fi folosită pentru a ne consolida acoperirea globală și a ne îndeplini obiectivele internaționale ambițioase. Viziunea DRUID este să ofere un asistent virtual fiecărui angajat și să ajutăm organizațiile să își îndeplinească agendele de transformare digitală. Folosindu-ne de platforma noastră validată de piață, obiectivul este să susținem companiile din întreaga lume să utilizeze soluțiile DRUID pentru a asigura loialitatea clienților, pentru a crește retenția angajaților și pentru a influența în mod favorabil rezultatele financiare ale organizațiilor de orice mărime, de la cele mai mari la IMM-uri. Ne dorim să depășim constrângerile tipice actuale ale asistenților virtuali pentru a crea o nouă categorie de produse, Conversational Business Applications (CBA), care va permite inteligenței artificiale să controleze procese interne și externe mai complexe, cu un impact și mai mare asupra rezultatelor financiare”, a declarat Liviu Drăgan, CEO DRUID.

Investiția actuală urmează unui alt an de creștere rapidă pentru DRUID și este menită să pregătească terenul pentru succese viitoare. DRUID a atins o rată de creștere de 3,8 ori a veniturilor anuale recurente (ARR) la sfârșitul lunii decembrie 2021 față de 2020 și a obținut deja o creștere de 2,8 ori la sfârșitul primului trimestru din 2022 față de aceeași perioadă a anului trecut. Noua finanțare va fi utilizată pentru a consolida amprenta companiei pe piețele internaționale. Până la finalul anului 2022, DRUID intenționează să deschidă noi birouri în Franța și Germania, precum și să își consolideze operațiunile din Marea Britanie și SUA. Capitalul uman este, de asemenea, un aspect esențial pentru a face posibilă expansiunea dorită, astfel încât compania intenționează să facă din recrutare o prioritate strategică în acest an și să-și sporească echipa la nivel mondial cu 60%.

„DRUID este prima noastră investiție în România. UiPath a făcut ca întreaga lume să afle despre potențialul extraordinar al ecosistemului tehnologic românesc și ne bucurăm că avem ocazia să lucrăm cu Liviu Drăgan și echipa sa la o altă companie de software cu creștere rapidă”, a declarat Kristjan Laannemaa, Partener Fondator, Karma VC.

„La Hoxton, susținem companiile din Europa care pot evolua la nivel global. Suntem entuziasmați de creșterea DRUID în SUA și suntem încrezători că, odată cu această nouă finanțare, DRUID va deveni lider în categoria Conversational Business Applications (CBA)”, a afirmat Hussein Kanji, Partener la Hoxton Ventures.

„DRUID a crescut extrem de rapid de la lansare datorită caracterului inovator al platformei sale conversaționale bazate pe inteligență artificială, talentului echipei de a crea un ecosistem și de a dezvolta rapid compania la nivel internațional și prin transformarea sa într-o platformă care oferă produse de tip Conversational Business Applications. Participarea GapMinder în această rundă de finanțare reafirmă încrederea în echipa DRUID și în viziunea sa de a oferi fiecărui angajat un asistent virtual inteligent. Vom continua să susținem DRUID și să sprijinim planurile de extindere și consolidare internațională ale companiei”, a adăugat Dan Mihăescu, Partener fondator GapMinder BV.

Începând cu anul 2019, DRUID a fost prima companie care a dat voce roboților RPA, adăugând abilități conversaționale pentru prima platformă de hiper-automatizare din lume prin alianța sa globală cu UiPath, liderul de piață în automatizarea proceselor robotizate de afaceri (RPA). Colaborările sale strategice și o rețea globală de 130 de parteneri permit implementarea rapidă a tehnologiei DRUID în orice țară de pe planetă. Obiectivul DRUID este de a extinde această rețea de parteneri la un total de 150 și să atingă un total de 1.000 de clienți deserviți la nivel global până în 2024.

Anul trecut, DRUID a fost câștigătorul premiului Growth Star în clasamentul Deloitte 2021 CE Technology Fast 50, cu o rată de creștere de 6.753%, în perioada 2018-2020. De asemenea, DRUID a fost numită „Hot Vendor in Conversational AI” în raportul Aragon Research din 2021, „Conversational AI Innovator” conform IDC și „Major Contender” pe piața Conversational AI conform Everest Group (Conversational AI – Technology Vendor Landscape with Products PEAK Matrix® Assessment 2021 – Aug 2021).