Elefant Online revine la Bursa de Valori București cu o nouă emisiune de obligațituni
Elefant Online, una dintre principalele platforme de comerț electronic de pe piața locală prin elefant.ro, revine la Bursa de Valori București cu o nouă emisiune de obligațiuni, în valoare de 17.469.900 RON. Acestea se vor tranzacționa începând de marți, 1 februarie pe Sistemul Multilateral de Tranzacționare al Bursei sub simbolul ELF26. Listarea obligațiunilor se realizează în urma derulării unui plasament privat în luna noiembrie 2021, plasament în cadrul căruia au fost emise obligațiuni corporative, negarantate, nominative, necondiționate, neconvertibile, denominate în RON către 122 de investitori. Plasamentul privat și listarea obligațiunilor au fost realizate cu sprijinul Tradeville.
Aceasta este a doua emisiune de obligațiuni a companiei Elefant Online listată la Bursa de Valori București. În anul 2018, Elefant a fost prima companie din sectorul său de activitate care a emis obligațiuni printr-un plasament privat, listându-le apoi la bursă. Emisiunea de la acea vreme a constat în 76.514 obligațiuni cu o valoare nominală de 100 RON/obligațiune si o rată a dobânzii fixă de 9,00%/an. Obligațiunile au fost rambursate integral la termen la data de 27 septembrie 2021.
„Finanțarea recurentă a unei companii, prin diferitele tipuri de instrumente financiare și mecanisme puse la dispoziție de piața de capital, demonstrează cât de important este rolul bursei în a oferi companiilor accesul la capitalul de care au atâta nevoie. Faptul că Elefant,
companie ce activează într-un domeniu atât de competitiv și dinamic cum este cel al comerțului online, a ales să revină la bursă cu o nouă emisiune de obligațiuni pentru a-și finanța planurile de dezvoltare demonstrează din plin utilitatea pieței de capital în susținerea companiilor locale,” a declarat Radu Hanga, Președinte al Consiliului de Administrație al Bursei de Valori București.
„Elefant a pășit într-o nouă etapă, de transformare dintr-un mall online dedicat familiei într-un marketplace. Ne-am propus să accelerăm cât mai rapid acest nou business pentru a oferi cumpărătorilor un portofoliu mult mai larg de produse, iar partenerilor, vânzătorilor, un bun canal de dezvoltare a afacerilor. Runda de finanțare derulată la finalul anului 2021, la care au participat atât acționarii actuali, cât și investitorii din plasamentul privat de obligațiuni, a fost necesară pentru a aborda cu agilitate această nouă direcție de dezvoltare. Listarea titlurilor la BVB este un pas firesc din această etapă,” spune Sergiu Chircă, Director General al Elefant Online.
Plasamentul privat derulat în luna noiembrie a anului trecut și listarea obligațiunilor s-au realizat cu sprijinul Tradeville.
„Listarea de astăzi este unul dintre momentele în care remarcăm cu bucurie că emitenți de calibru, cum este Elefant Online, revin la Bursă pentru finanțare după rambursarea recentă a unei emisiuni de obligațiuni inițiate acum mai bine de trei ani. Pentru Tradeville este o onoare să asiste companii care au devenit nume de referință ale economiei românești, ba chiar ale vieții de zi cu zi. Urăm succes celor de la Elefant și sperăm că în anii ce urmează să continue alături de noi drumul pe care l-am început împreună în lumea bursieră,” a declarat Ovidiu Dumitrescu, Director General Adjunct Tradeville.
Platforma de comerț electronic elefant.ro a fost înființată în anul 2010 ca o librărie online axată pe produse cu o valoare medie. În următorii ani, site-ul a devenit un adevărat “mall online” care oferă o gamă diversificată de produse. Începând cu anul 2015, Elefant a deschis în țară puncte de ridicare a comenzilor pentru a crește opțiunile de livrare pentru clienți. Un an mai târziu, Elefant ieșea în afara granițelor tării, deschizând elefant.md în Republica Moldova. Din anul 2020 compania a lansat o platformă de tip marketplace, platormă prin care atât micile companii cu profil comercial, cât și retailerii mai mari, se pot alătura ca parteneri pentru a beneficia de platforma online și serviciile de logistică ale companiei.