FinNews

Garanti BBVA lansează o nouă campanie cu beneficii de top pentru clienţii care solicită un nou împrumut sau refinanţează unul existent

Garanti BBVA lansează o nouă campanie care oferă o gamă atractivă de beneficii pentru creditele noi sau refinaţările celor existente, conform unui comunicat remis redacţiei. Campania se desfăşoară până în data de 16 iunie 2023 şi aduce o dobândă anuală fixă de 8,85%, una dintre cele mai bune de pe piaţă.

Noua campanie este lansată în preajma sărbătorilor de Paşte şi este o iniţiativă a Garanti BBVA de a-şi sprijini financiar clienţii în îndeplinirea planurilor şi, de asemenea, în gestionarea mai eficientă a economiilor gospodăriilor.

Creditul poate fi accesat pe loc, în oricare dintre agenţiile Garanti BBVA, şi poate fi utilizat pentru planurile de viitor pe care le au clienţii sau pur şi simplu pentru refinanţarea unui alt credit/card de credit/descoperire de cont de la orice altă instituţie financiară.

Pe lângă creditul refinanţat, clienţii pot obţine o sumă suplimentară, în funcţie de condiţiile de eligibilitate. Clienţii pot accesa acest produs cu una dintre cele mai mici rate ale dobânzii de pe piaţă, care va rămâne fixă pe întreaga perioadă a contractului.

„La Garanti BBVA, punem clienţii în centrul a tot ceea ce facem şi ne adaptăm în mod constant ofertele pentru a ne asigura că produsele noastre le îndeplinesc aşteptările şi cerinţele. Acum, odată cu apropierea Sărbătorilor Pascale, lansăm o nouă campanie, pentru a le oferi clienţilor care doresc să solicite un credit sau o refinanţare una dintre cele mai bune oferte de pe piaţă. Dorim să îi asigurăm pe români că vom fi mereu alături de ei şi le vom oferi suportul de care au nevoie pentru a-şi duce la bun sfârşit planurile, deoarece ştim cât de important este sprijinul financiar, mai ales în aceste vremuri dificile”, a declarat Constantin-Benone Dobrinescu, Director Retail Banking, Garanti BBVA.

Noua campanie vine într-un moment de sărbătoare, odată cu lansarea campaniei de comunicare „SE POATE” a Garanti BBVA, care marchează 25 de ani de prezență a Garanti BBVA pe piața românească. Cu această ocazie, a fost lansată și platforma de comunicare cu același nume, oferind Garanti BBVA șansa de a sublinia atitudinea optimistă a celor care au depășit provocările. În acest context, soluțiile de finanțare de la Garanti BBVA pot ajuta oamenii să-și realizeze visele.

finnews

Recent Posts

De ce RoPay este un pas esențial pentru digitalizarea financiară din România

Într-o lume în care digitalizarea redefinește constant serviciile financiare, România face un pas semnificativ înainte…

3 zile ago

15 companii românești premiate la Gala BVB Arena 2024

Pe 26 septembrie 2024, scena de la Gala BVB Arena a fost martora unui moment…

2 luni ago

Concurs de educație financiară și digitală la Ploiești în cadrul campaniei #DreptulLaBanking

În perioada 3-5 octombrie 2024, locuitorii din Ploiești au ocazia să își testeze cunoștințele de…

2 luni ago

Indicele BET se extinde cu două companii noi

Astăzi, 23 septembrie, Bursa de Valori București (BVB) a anunțat extinderea indicelui său principal, BET,…

2 luni ago

Cum să deschizi un cont bancar pentru copilul tău la Exim Banca Românească

Exim Banca Românească a lansat recent un produs inovator destinat celor mici, contul ABC, care…

3 luni ago

Profitul net al tbi bank atinge 23,2 milioane euro în S1 2024, marcând o creștere de peste 17%

tbi bank a raportat rezultate financiare impresionante pentru prima jumătate a anului 2024, consolidându-și poziția…

3 luni ago