ING Bank România, partenerul principal al GoTech World, susține antreprenorii români și oferă gratuit zece pachete ING FIX pentru un an întreg

ING Bank România anunță că va oferi gratuit pachete ING FIX pentru zece antreprenori care participă la evenimentul GoTech World, aflat la a zecea aniversare, și se înscriu la concurs. Câștigătorii vor putea folosi pachetele ING FIX gratuit timp de un an întreg.

Concursul se va desfășura la standul virtual ING, în perioada evenimentului GoTech World (10-11 noiembrie). Toți participanții eligibili la concurs* vor primi, automat, un pachet ING FIX, pe care îl pot testa gratuit o perioadă de până la două luni (luna în curs de deschidere a contului + următoarea lună).

Cei zece câștigători vor fi aleși în mod aleatoriu, prin tragere la sorți. La finalul evenimentului, consultanții ING vor contacta toți antreprenorii înscriși în concurs pentru a personaliza pachetele cu cele mai potrivite soluții pentru afacerea lor.

Delia Olteanu, Manager Segment IMM, divizia de Business Banking, în cadrul ING Bank România:

„Pentru al treilea an consecutiv, ne-am alăturat evenimentului GoTech World, care promovează adoptarea noilor tehnologii cu scopul de a crește productivitatea afacerilor. Și noi, în divizia de ING Business Banking, ca parteneri de afaceri ai clienților noștri antreprenori, împărtășim aceleași valori.

Ne dorim să fim alături de antreprenorii români și să le oferim libertatea de a se concentra doar pe sănătatea și creșterea afacerii lor, într-un context economic care știm că are deja multe variabile. Pentru asta avem pachetele ING FIX, construite în funcție de tipologia și dimensiunea afacerii lor, cu costuri anuale fixe. De aceea, cu ocazia evenimentului GoTech World, care aniversează zece ani de existență, punem la bătaie zece pachete ING FIX gratuite pentru un an întreg, dar oferim și posibilitatea celor interesați să îl testeze pentru o perioadă de până la două luni.”

Pachetele ING FIX includ:

  • cont curent în lei;
  • card business;
  • internet banking;
  • operațiuni intrabancare nelimitate;
  • operațiuni interbancare în lei (între 20 de operațiuni și până la nelimitat, în funcție de pachet);
  • (pentru companiile care derulează tranzacții în valută) cont în valută și operațiuni intra și interbancare din contul respectiv;
  • un cont POS cu terminal POS gratuit.

*La acest concurs pot participa doar persoanele juridice care nu sunt clienți ING. Sunt acceptate în concurs companiile care au mai mult de 1 an de la data înregistrării la RECOM și o cifră de afaceri de sub 9 milioane lei (2 milioane euro). Toate categoriile de bilete (Standard, Standard+ Pass sau PRO Pass) sunt valide pentru înscrierea în concurs.
Tragerea la sorți pentru cele zece premii va fi organizată de ING Bank România în data de 16 noiembrie 2021.

Despre GoTech World 2021

GoTech World (anterior denumit Internet & Mobile World), un manifesto al digitalizării adresat întregului ecosistem de business din Europa Centrală și de Est, se desfășoară anul acesta în perioada 10 – 11 noiembrie, online, pe platforma MyConnector.

În acest an, GoTech World aduce pe cele nouă scene virtuale (Main Stage, Business Transformation, Retail & E-Commerce, Digital Marketing, Cybersecurity, IT Ops, Java, DevOps și Smart City), peste 130 de speakeri internaționali și locali de Top ce vor susține conferințe, workshop-uri și panel-uri despre cele mai noi tendințe în ceea ce privește digitalizarea afacerilor. Peste 60 de companii își vor prezenta diverse proiecte, soluții și produse în cadrul standurilor digitale 3D din zona expozițională.

Participarea la GoTech World se face pe baza unui bilet de acces ce poate fi achiziționat direct de pe www.online.gotech.world.

În funcție de beneficiile pe care le primește un participant, există trei categorii de bilete: Standard Pass (49 EUR), Standard+ Pass (99 EUR) și PRO Pass (119 EUR).

Organizatorul GoTech World este UNIVERSUM Events, iar Partenerul Principal al evenimentului este ING Bank România.

finnews

Recent Posts

De ce RoPay este un pas esențial pentru digitalizarea financiară din România

Într-o lume în care digitalizarea redefinește constant serviciile financiare, România face un pas semnificativ înainte…

4 zile ago

15 companii românești premiate la Gala BVB Arena 2024

Pe 26 septembrie 2024, scena de la Gala BVB Arena a fost martora unui moment…

2 luni ago

Concurs de educație financiară și digitală la Ploiești în cadrul campaniei #DreptulLaBanking

În perioada 3-5 octombrie 2024, locuitorii din Ploiești au ocazia să își testeze cunoștințele de…

2 luni ago

Indicele BET se extinde cu două companii noi

Astăzi, 23 septembrie, Bursa de Valori București (BVB) a anunțat extinderea indicelui său principal, BET,…

2 luni ago

Cum să deschizi un cont bancar pentru copilul tău la Exim Banca Românească

Exim Banca Românească a lansat recent un produs inovator destinat celor mici, contul ABC, care…

3 luni ago

Profitul net al tbi bank atinge 23,2 milioane euro în S1 2024, marcând o creștere de peste 17%

tbi bank a raportat rezultate financiare impresionante pentru prima jumătate a anului 2024, consolidându-și poziția…

3 luni ago