FinTech

Instant Factoring și TechVentures Bank devin parteneri pentru ca afacerile mici și mijlocii din România să poată primi mai ușor finanțare

Instant Factoring, primul fintech de micro-factoring online din România dedicat companiilor mici și microîntreprinderilor, și TechVentures Bank, bancă românească universală cu o tradiție de 13 ani pe piață, devin parteneri pentru sprijinirea IMM-urilor, dar și a oricărei firme care întâmpină dificultăți în gestionarea fluxului de numerar sau care își dorește soluții concrete pentru dezvoltare.

„Parteneriatul Instant Factoring cu TechVentures Bank SA, o bancă ce se adresează IMM-urilor, este o oportunitate de a aduce soluțiile noastre de finanțare 100% digitale mai aproape de cei care au nevoie de ele pentru a-și susține afacerea. TechVentures Bank le va oferi clienților existenți și potențialilor clienți IMM, opțiunea  transformării  facturilor în lichidități în numai câteva ore, printr-un proces simplu în care solicitarea finanțărilor de la Instant Factoring poate fi inițiată de pe site-ul băncii, precum și din sucursalele acesteia”,  a declarat Cristian Ionescu, CEO al Instant Factoring.

Conform unei analize realizate de Carta Albă a IMM-urilor pentru anul 2020, 98% dintre antreprenori au apreciat că au resimțit impactul pandemiei de COVID-19 și s-au lovit de dificultăți precum lipsa de predictibilitate a evoluției firmei, scăderea cererii interne și lipsa de personal.

Când criza sanitară era la apogeu, 63%  dintre antreprenori și-au finanțat activitățile economice din surse proprii, accesul la finanțare fiind încă o dificultate resimțită, și doar 3,4% dintre ei au accesat factoringul. În funcție de dimensiunea societăților comerciale, doar 2,5% dintre microîntreprinderi, 4% dintre întreprinderile mici, respectiv 11,3 % dintre întreprinderile mijlocii au accesat această soluție.

”Parteneriatul dintre Instant Factoring și TechVentures Bank vine ca un răspuns firesc de accesibilizare la surse de finanțare alternative pentru acoperirea nevoilor acestor companii. Astfel, antreprenorii își pot finanța facturile aprobate la plată de către partenerii lor de afaceri fără să mai aștepte colectarea lor, având acces la cash pentru plăți curente, precum și pentru investiții. La aceste avantaje se adaugă și economisirea de timp, prin externalizarea colectării facturilor, 52.4% dintre antreprenori considerând că rapiditatea serviciilor este cel mai important criteriu în alegerea unui partener de finanțare”, completează Cristian Ionescu. 

TechVentures Bank și-a propus să ofere produse și servicii financiare care să răspundă așteptărilor clienților săi al căror profil este în continuă schimbare, tehnologizarea având un rol important în acest proces.

„Colaborarea cu Instant Factoring vine să susțină strategia băncii prin faptul că promovăm accesul online la produsele furnizate de partenerul nostru. În egală măsură, lărgim sfera produselor de finanțare de care pot beneficia clienții noștri, cu soluții rapide de transformare a facturilor în lichidități. Obiectivele comune ale TechVentures Bank și Instant Factoring pentru acest an sunt îndreptate către facilitarea accesului la finanțare pentru cât mai multe companii mici și medii. Ne propunem să ajungem la cât mai mulți antreprenori, astfel încât să atingem, până la sfârșitul acestui an, un volum de finanțări considerabil”, a declarat Cristian Alexandru Nae, Director General Adjunct al TechVentures Bank.

Procesul este unul extrem de simplu, solicitarea finanțărilor de la Instant Factoring IFN SA fiind inițiate de pe site-ul TechVentures Bank SA. De parteneriatul cu Instant Factoring IFN SA pot beneficia clienții entități economice care fie întâmpină dificultăți în gestionarea fluxului de numerar, fie au nevoie de soluții concrete pentru dezvoltarea afacerii.

finnews

Recent Posts

De ce RoPay este un pas esențial pentru digitalizarea financiară din România

Într-o lume în care digitalizarea redefinește constant serviciile financiare, România face un pas semnificativ înainte…

2 săptămâni ago

15 companii românești premiate la Gala BVB Arena 2024

Pe 26 septembrie 2024, scena de la Gala BVB Arena a fost martora unui moment…

2 luni ago

Concurs de educație financiară și digitală la Ploiești în cadrul campaniei #DreptulLaBanking

În perioada 3-5 octombrie 2024, locuitorii din Ploiești au ocazia să își testeze cunoștințele de…

2 luni ago

Indicele BET se extinde cu două companii noi

Astăzi, 23 septembrie, Bursa de Valori București (BVB) a anunțat extinderea indicelui său principal, BET,…

2 luni ago

Cum să deschizi un cont bancar pentru copilul tău la Exim Banca Românească

Exim Banca Românească a lansat recent un produs inovator destinat celor mici, contul ABC, care…

3 luni ago

Profitul net al tbi bank atinge 23,2 milioane euro în S1 2024, marcând o creștere de peste 17%

tbi bank a raportat rezultate financiare impresionante pentru prima jumătate a anului 2024, consolidându-și poziția…

3 luni ago