FinNews

Libra Internet Bank susține Prima Development Group în dezvoltarea proiectului rezidențial PRIMA Vista

Libra Internet Bank și Prima Development Group anunță încheierea unui acord de finanțare în valoare de 16,8 milioane de euro, pentru construirea primei faze a proiectului PRIMA Vista, situat în zona de nord a Bucureștiului, lângă cel mai important centru de business al Capitalei.  Faza 1 a proiectului va cuprinde 2 clădiri cu un total de 242 de apartamente. Finalizarea acestei prime etape este programată pentru primăvara anului 2024, lucrările fiind deja demarate de către dezvoltator. Întregul proiect PRIMA Vista va fi dezvoltat în două faze care vor însuma 482 de apartamente dispuse în 4 cladiri.   

 „Continuăm să sprijinim direct dezvoltarea sectorului imobiliar din România. Numai în ultimii 3 ani, aproape 21.000 de apartamente, echivalentul unui oraș ce poate găzdui peste 40.000 de locuitori, au fost construite cu finanțare Libra Internet Bank. Prin această nouă finanțare, suntem bucuroși să ne sprijinim partenerii de la Prima Development în construirea unui proiect cu mare impact în dezvoltarea acestei zone economice esențiale din București”, a declarat Emil Bituleanu, Director General al Libra Internet Bank.

„Bucureștiul încă are un potențial neexploatat atunci când vorbim despre imobiliare, iar obiectivul nostru este să contribuim, prin proiectele pe care le dezvoltăm, la creșterea calității locuirii în acest oraș. PRIMA Vista este un proiect de referință pentru noi, care se diferențiază prin funcționalitate și concept arhitectural și care va aduce valoare adăugată zonei Fabrica de Glucoză, un nou pol de interes pe harta orașului. Parteneriatul cu Libra Internet Bank este încă o confirmare a implicării noastre sustenabile în dezvoltarea orașului, precum și o garanție a modului responsabil în care construim”, a adăugat Adrian Stoichină, COO Prima Development Group. 

Amplasat pe Șoseaua Fabrica de Glucoză, în cel mai nou și mai efervescent centru de business al Capitalei, proiectul rezidențial PRIMA Vista va fi dezvoltat în două faze pe un teren de 12.000 mp și va fi format din 4 clădiri ce vor însuma 482 de apartamente dotate cu sisteme Smart Home și tehnologii de ultimă generație. Proiectul include și spații comerciale care vor oferi acces la serviciile necesare zi de zi, precum magazine, cafenea sau farmacii, dar și spații destinate rezidenților care vor să-și mute afacerea mai aproape de casă. La finalizare, PRIMA Vista va fi proiectul rezidențial cu cel mai mare număr de stații de încărcare de tip fast-charge pentru mașinile electrice din București, cu peste 60 de locuri de parcare astfel echipate.