FinNews

Ministerul Finanțelor lansează a zecea ofertă de vânzare de titluri de stat FIDELIS la BVB

Titlurile de stat denominate în lei au maturități de 1 an și 3 ani și dobândă de 7,65% p.a. și, respectiv, de 8% p.a., iar cele în euro au maturități de 1 și, respectiv, 2 ani și dobânzi de 2,7% p.a. și, respectiv, 3,7% p.a.

Ministerul Finanțelor (MF) continuă emisiunile de titluri de stat pentru populație FIDELIS și lansează la Bursa de Valori București (BVB) o nouă ofertă de vânzare, în perioada 5 – 19 decembrie. Aceasta este a zecea ofertă de acest tip derulată prin intermediul pieței de capital de Ministerul Finanțelor începând cu iulie 2020. Prin intermediul precedentelor nouă oferte, Ministerul Finanțelor a atras de la populație, cumulat, peste 13,5 miliarde lei (2,7 miliarde euro).

În ultimii doi ani, Ministerul Finanțelor a oferit în mod constant persoanelor fizice instrumente alternative pentru diversificarea investițiilor, contribuind astfel la atragerea de noi investitori în piața de capital si diversificarea ofertei de instrumente tranzacționate pe piața administratã de Bursa de Valori București. De la începutul programului lansat in anul 2020, Ministerul Finanțelor a oferit 9 emisiuni denominate în lei și euro prin intermediul Sindicatului de intermediere și a atras în total 7,84 mld. lei și 1,15 mld. euro (echivalent a 13.5 mld. lei), cu maturități cuprinse între 1 și 5 ani. Ne bucură foarte mult interesul constant al investitorilor pentru emisiunile FIDELIS în cadrul celor 3 emisiuni denominate în lei și euro prin care Ministerul Finantelor a atras în acest an 4,4 miliarde lei echivalent. Ministerul Finanțelor a fost unul din cei mai importanți parteneri ai pieței de capital din Romania, contribuind la creșterea tranzacțiilor realizate pe piața de capital, chiar și pe fondul multiplelor turbulențe din mediul economic, politic și social întâmpinate în ultimii ani. Vom ramâne parteneri de încredere în continuare, atât pentru mediul investițional, cât și pentru Bursa de Valori București în diversificarea ofertei de instrumente financiare atractive”, a declarat Adrian Câciu, Ministrul Finanțelor.

Persoanele fizice rezidente și nerezidente, cu vârsta peste 18 ani, pot subscrie prin intermediul băncilor partenere BT Capital Partners&Banca Transilvania, Banca Comercială Română, BRD – Groupe Societe Generale și Alpha Bank România, titluri de stat FIDELIS denominate în lei și în euro, în cadrul ofertei publice de vânzare derulate la Bursa de Valori București.

„Continuarea acestei tradiții a IPO-urilor pentru titlurile Fidelis este o dovadă în plus că bursa continuă să susțină finanțarea economiei și, totodată, românii sunt dispuși să disloce sume importante de bani atunci când identifică o oportunitate, indiferent de contextul economic, sanitar sau geopolitic. Ultimii trei ani au fost marcați de incertitudini provocate de pandemie, de războiul din Ucraina, de perturbări ale lanțurilor de aprovizionare la nivel mondial, dar în ciuda acestor incertitudini, piața de capital din România a evoluat constant, fiind derulate peste 120 de runde de finanțare, cu o valoare cumulată de peste 4,7 miliarde euro. Concomitent, numărul de investitori a urcat continuu, de la 53.000, în decembrie 2019, la peste 128.000, în septembrie 2022. Această sinamică se datorează atât celor care investesc direct în acțiuni, dar și celor care își plasează banii în titluri de stat Fidelis”, a declarat Radu Hanga, Președintele Bursei de Valori București.

„Cu toți ne dorim să ajungem într-un punct în care cât mai mulți români să fie investitori la Bursa de Valori București și, totodată, cât mai multe companii românești se listează la bursă. Pentru aceasta, trebuie să continuăm să colaborăm toți cei implicați în piața de capital, pentru implementarea soluțiilor corecte pentru a materializa potențialul de dezvoltare al pieței de capital și al economiei. Ministerul Finanțelor este unul dintre cei mai importanți parteneri ai pieței de capital din România și suntem mândri să dovedim că bursa este un pilon pentru accesarea finanțării nu doar de companii, ci și de Statul român, și, astfel, capitalul este pus în mișcare și aduce și randamente celor care-l dețin. În ultimii trei ani, investitorii au realizat pe piața secundară peste 39.000 de tranzacții cu titluri Fidelis, în valoare cumulată de aproape 1,8 miliarde lei, adică aproximativ 13% din valoarea atrasă prin cele nouă oferte. Aceste cifre confirmă avantajele listării la bursă, investitorii având la îndemână un mecanism foarte rapid pentru lichidizarea investiției lor și o administrare activă a portofoliilor”, a afirmat Adrian Tănase, Directorul General al Bursei de Valori București.

Detaliile fiecărei emisiuni sunt disponibile în tabelul următor:

CriteriuEmisiune în lei scadentă în decembrie 2023Emisiune în lei scadentă în decembrie 2025Emisiune în euro scadentă în decembrie 2023Emisiune în euro scadentă în decembrie 2024
ISINROL2A38SL248RORE7V23P540RODUZSQCHEH9RONSFB9KLS92
SimbolR2312BR2512AR2312AER2412AE
Maturitate22 decembrie 202322 decembrie 202522 decembrie 202322 decembrie 2024
Dobândă anuală7,65% p.a.8,00% p.a.2,70% p.a.3,70% p.a.
Perioadă derulare5 – 19 decembrie5 – 19 decembrie5 – 19 decembrie5 – 19 decembrie
Valoare nominală/ titlu de stat100 lei100 lei100 euro100 euro
Suma minimă subscrisă5.000 lei5.000 lei1.000 euro1.000 euro

Alocarea titlurilor de stat subscrise în cadrul ofertei se va efectua la data alocării (19 decembrie 2022), iar numărul final de titluri de stat oferite va fi stabilit de către emitent cu consultarea sindicatului de intermediere. Ordinele aferente subscrierilor alocate investitorilor pe baza subscrierilor validate de membrii sindicatului de intermediere/Participanții Eligibili vor fi înregistrate în sistemul de tranzacționare al BVB dedicat ofertelor publice (titluri de stat).

Data estimată de intrare la tranzacționare este 23 decembrie 2022.

Veniturile obținute în urma investiției în titlurile de stat FIDELIS, atât din dobânzi, cât și din câștigurile de capital sunt neimpozabile. De asemenea, subscrierile se pot efectua și prin intermediul Participanților Eligibili, care reprezintă orice intermediar autorizat de Autoritatea de Supraveghere Financiară, care este societate de investiții financiare sau instituție de credit acceptată ca participant la sistemul de tranzacționare al Bursei de Valori București și care a semnat angajamentul privind respectarea condițiilor de derulare a ofertei, a prevederilor prospectului de emisiune și a transmis angajamentul către Lead Manager. Sindicatul de intermediere al ofertei este format din BT Capital Partners (Lead Manager), Banca Transilvania (grup de distribuție), BCR, BRD și Alpha Bank România.

finnews

Recent Posts

De ce RoPay este un pas esențial pentru digitalizarea financiară din România

Într-o lume în care digitalizarea redefinește constant serviciile financiare, România face un pas semnificativ înainte…

4 zile ago

15 companii românești premiate la Gala BVB Arena 2024

Pe 26 septembrie 2024, scena de la Gala BVB Arena a fost martora unui moment…

2 luni ago

Concurs de educație financiară și digitală la Ploiești în cadrul campaniei #DreptulLaBanking

În perioada 3-5 octombrie 2024, locuitorii din Ploiești au ocazia să își testeze cunoștințele de…

2 luni ago

Indicele BET se extinde cu două companii noi

Astăzi, 23 septembrie, Bursa de Valori București (BVB) a anunțat extinderea indicelui său principal, BET,…

2 luni ago

Cum să deschizi un cont bancar pentru copilul tău la Exim Banca Românească

Exim Banca Românească a lansat recent un produs inovator destinat celor mici, contul ABC, care…

3 luni ago

Profitul net al tbi bank atinge 23,2 milioane euro în S1 2024, marcând o creștere de peste 17%

tbi bank a raportat rezultate financiare impresionante pentru prima jumătate a anului 2024, consolidându-și poziția…

3 luni ago