Piața de capital

Ministerul Finanțelor listează la BVB o nouă emisiune de titluri de stat FIDELIS

Ministerul Finanțelor (MF) a atras 423,1 milioane lei și, respectiv, 120,6 milioane euro, (valori însumând puțin peste 1 miliard lei – 206,6 milioane euro) prin a noua ofertă primară de vânzare de titluri de stat pentru populație (FIDELIS) derulată în ultimii trei ani prin sistemele Bursei de Valori București (BVB).

Astfel, valoarea celor nouă runde de finanțare derulate în ultimii trei ani la BVB de către Ministerul Finanțelor a depășit 13,5 miliarde lei (2,7 miliarde euro).

„A IX-a ofertă de titluri de stat Fidelis, încheiată în 16 septembrie, a oferit investitorilor persoane fizice o alternativă complementară altor investiții în instrumente cu venit fix. Ofertele primare periodice în cadrul Programului Fidelis sunt bine primite atât de către investitorii care au mai accesat aceste instrumente, dar atrage și participanți noi cu fiecare emisiune lansată. Alături de diversificarea instrumentelor existente pe piața de capital, asigurăm prin acest Program o parte din resursele financiare pentru acoperirea necesarului de finanțare al statului roman pentru anul în curs”, a declarat Adrian Câciu, Ministrul Finanțelor.

„Suntem încântați că parteneriatul dintre Ministerul Finanțelor, consorțiul de intermediare și piața de capital a condus la încheierea cu succes a unei noi oferte de vânzare de titluri de stat Fidelis. Deja, vorbim de 2,7 miliarde de euro, bani pe care doar persoanele fizice i-au plasat în aceste emisiuni, ceea ce dovedește că piața de capital este capabilă să susțină constant oferte de dimensiuni importante. Investiția în titlurile de stat este o alternativă bună pentru românii care își doresc un randament mai bun pentru banii lor, dar încă nu au început să investească și în acțiuni. În contextul luptei băncilor centrale cu inflația, prin majorarea dobânzilor cheie, ceea ce duce la scumpirea banilor, vedem cum din ce în ce mai mulți români caută plasamente mai rentabile pentru banii lor. Bursa le oferă acestora o paletă diversificată de astfel de plasamente și cu grad divers de risc, care le pot permite investitorilor să-și protejeze banii de inflație, iar în unele cazuri chiar să obțină randamente peste nivelul inflației”, a declarat Radu Hanga, Președintele Bursei de Valori București.

„Vedem că numărul de investitori din piața locală de capital, este în continuare în creștere, ajungând la peste 117.000 la jumătatea acestui an, și ne dorim să le oferim tuturor o gamă cât mai amplă de instrumente pentru a-și putea administra portofoliile cât mai eficient și, totodată, pentru a face cât mai facil procesul investițional, de la deschiderea de cont până la plata impozitelor. Fiecare IPO pentru titluri de stat Fidelis s-a încheiat cu succes, ceea ce demonstrează că piața de capital este un canal viabil de finanțare atât pentru companiile antreprenoriale, cât și pentru stat, și investitorii pot disloca sume importante de bani atunci când identifică oportunități de investiții. Suntem convinși că investitorii vor fi și mai interesați în IPO-uri precum cele pe care intenționează să le deruleze Fondul Proprietatea la Hidroelectrica și Salrom, ceea ce va atrage sume și mai mari în astfel de oferte. Piața de capital din România s-a poziționat foarte bine în acest an raportat la alte piețe din regiune. Avem deja 13 companii în indicii FTSE Russell, indicele BET-TR este singurul indice din regiune pe verde după primele 8 luni ale acestui an. Specificul companiilor listate și următoarele IPO-uri anunțate se alătură cumulului de factori care fac România mai vizibilă pe radarele investitorilor internaționali”, a afirmat Adrian Tănase, Directorul General al Bursei de Valori București.

Oferta primară de vânzare a titlurilor de stat FIDELIS a fost intermediată de sindicatul format din BT Capital Partners (Lead Manager și Intermediar) și Banca Transilvania (Grup de Distribuție), precum și Alpha Bank România, Banca Comercială Română, BRD – Groupe Societe Generale (Intermediari). De asemenea, titlurile de stat au putut fi cumpărate și prin 9 participanți eligibili.

„Contextul macroeconomic, geopolitic și de piață incert îndeamnă investitorii să avanseze cu diversificarea portofoliilor și să acceseze alternative viabile de economisire. Acest trend se observă prin succesul susținut al emisiunilor Fidelis, care arată în același timp și că disponibilitățile se diminuează, iar competiția este mai acerbă între titlurile de stat destinate populației și depozitele bancare sau acțiunile listate. Considerăm că principala preocupare din piață în perioada curentă este să conserve capitalul, iar pentru asta programul Fidelis este o opțiune atrăgătoare”, a spus Daniela Secară, Directorul General al BT Capital Partners.

„Ultima emisiune de titluri de stat din Programul Fidelis a arătat din nou că astfel de instrumente financiare, cu un grad de risc relativ scăzut și randamente atractive, sunt în continuare de interes pentru investitorii de retail care urmăresc diversificarea și optimizarea portofoliilor, mai ales într-un context geopolitic și economic volatil”, a declarat Nicoleta Ruxandescu, Director Unitatea de Investiții și Piețe de Capital din cadrul Alpha Bank România.

„Ne bucurăm să vedem că titlurile de stat au devenit în ultimii ani o constantă în viața financiară a clienților noștri. Consecvența cu care Ministerul de Finanțe continuă să emită trimestrial în cadrul programului Fidelis este de foarte mare ajutor pentru consolidarea unei culturi investiționale în rândul persoanelor fizice. Această consecvență se pliază foarte bine pe obiectivele BCR care urmăresc creșterea nivelului de educație și inteligență financiară în România”, a menționat Valentin Popovici, Director Executiv Piețe Financiare BCR.

„Emisiunile de titluri de stat din programul Fidelis deja nu mai pot fi considerate drept evenimente în piață, ci o prezență obișnuită și solicitată de un segment de public bine definit, aceste instrumente devenind indispensabile investitorilor individuali, în special datorită faptului că permit optimizarea deciziilor de management de portofoliu. Mai ales în condițiile unei volatilități tot mai ridicate pe piețele financiare, favorizată de o vizibilitate scăzută în ceea ce privește dinamica economiilor mature și emergente, cu precădere în Europa, titlurile de stat Fidelis, tranzacționabile la BVB, facilitează investitorilor posibilitatea de rebalansare în orice moment a portofoliilor prin realocarea pozițiilor între acțiuni și diferite categorii de instrumente cu venit fix. Ne așteptăm astfel la o sporire a reprezentativității titlurilor de stat Fidelis în structura instrumentelor de finanțare ale statului român, precum și la o creștere graduală a ponderii acestor instrumente în portofoliile individuale ale investitorilor activi pe piața financiară din România”, a afirmat Irina Neacșu, Director Executiv Corporate Finance BRD – Groupe Societe Generale.

În cadrul acestei oferte, derulată în perioada 1 – 19 septembrie, românii au plasat peste 7.100 de ordine de subscriere atât pentru titlurile de stat denominate în lei, cât și pentru cele în euro. Oferta a cuprins titluri de stat în lei cu maturitate de 3 ani și două emisiuni în euro, cu scadență la unul și, respectiv, doi ani.

Caracteristicile titlurilor de stat sunt prezentate în tabelul următor:

Emisiune
(simbol bursier și ISIN)
Valoarea emisiuniiNumăr de obligațiuniValoare nominalăDobândăData emiteriiMaturitate
R2509A
ISIN ROQ0Y1HFDGH1
RON4.231.039100 RON8% p.a.21 septembrie 202221 septembrie  2025
R2309AE
ISIN ROXSAX8UZ153
RON442.611100 EUR1,85% p.a.21 septembrie 202221 septembrie  2023
R2409AE
ISIN ROGVSPY8MH73
EUR763.437100 EUR2,65% p.a.21 septembrie 202221 septembrie  2024

Veniturile obținute, atât din dobânzi, cât și din câștigurile de capital nu sunt impozabile. Pragul minim de subscriere a fost de 5.000 de lei, respectiv 1.000 de euro. În emisiunea de titluri de stat FIDELIS au putut investi persoanele fizice rezidente și nerezidente cu vârsta de peste 18 ani până la data închiderii ofertei, inclusiv.

finnews

Recent Posts

De ce RoPay este un pas esențial pentru digitalizarea financiară din România

Într-o lume în care digitalizarea redefinește constant serviciile financiare, România face un pas semnificativ înainte…

3 zile ago

15 companii românești premiate la Gala BVB Arena 2024

Pe 26 septembrie 2024, scena de la Gala BVB Arena a fost martora unui moment…

2 luni ago

Concurs de educație financiară și digitală la Ploiești în cadrul campaniei #DreptulLaBanking

În perioada 3-5 octombrie 2024, locuitorii din Ploiești au ocazia să își testeze cunoștințele de…

2 luni ago

Indicele BET se extinde cu două companii noi

Astăzi, 23 septembrie, Bursa de Valori București (BVB) a anunțat extinderea indicelui său principal, BET,…

2 luni ago

Cum să deschizi un cont bancar pentru copilul tău la Exim Banca Românească

Exim Banca Românească a lansat recent un produs inovator destinat celor mici, contul ABC, care…

3 luni ago

Profitul net al tbi bank atinge 23,2 milioane euro în S1 2024, marcând o creștere de peste 17%

tbi bank a raportat rezultate financiare impresionante pentru prima jumătate a anului 2024, consolidându-și poziția…

3 luni ago