Oportunități pentru companiile româneşti pe piața de capital, analizate la MEAT
Rolul pieţei de capital în dezvoltarea economiei, precum şi modalităţile concrete de colaborare cu instituțiile statului au fost temele centrale abordate în cadrul întâlnirii de astăzi a secretarului de stat Daniela Nicolescu cu reprezentanți ai Bursei de Valori București.
Participanţii la discuţii au abordat teme legate de facilitarea accesului companiilor româneşti la finanțare şi potenţialul de atragere de capital pe care Bursa de Valori București îl poate oferi acestora în demersul de creștere a afacerilor. Reprezentanții BVB au prezentat oportunitățile pe care piața de capital le oferă companiilor care au proiecte de dezvoltare – vizibilitate, transparență, precum şi creșterea capitalului de încredere din partea investitorilor.
„Apreciem rolul Bursei de Valori în susținerea mediului de business prin asigurarea unei surse stabile de capital, de aceea vă asigurăm de deschiderea noastră către continuarea parteneriatului existent, în beneficiul antreprenorilor şi al economiei românești”, a transmis secretarul de stat Daniela Nicolescu. „Împreună putem să ajutăm companiile să se dezvolte, punându-le în legătură cu investitorii care au capitalul atât de necesar dezvoltării lor”, a adăugat oficialul.
În cadrul discuțiilor, au fost abordate şi aspecte privind nevoia de simplificare a procesului investiţional pe piaţa românească de capital prin flexibilizarea reglementărilor privind fiscalitatea, astfel încât capitalul să ajungă la companiile autohtone şi să să le ajute să crească.
S-a convenit organizarea de consultări periodice cu BVB pentru identificarea celor mai bune soluţii pentru susţinerea economiei româneşti şi a companiilor locale.
La discuţii au participat, din partea Bursei de Valori Bucureşti, Radu Hanga, Preşedinte, şi Adrian Tănase, Director General.