Pachet financiar de 21 mil. lei de la EximBank pentru producătorul de sisteme de iluminat Urbioled Iași
EximBank a încheiat un acord financiar în valoare totală de 21 de milioane de lei cu Urbioled Iași, importantă companie producătoare, distribuitoare și instalatoare de surse de iluminat tip LED. Pachetul financiar structurat de bancă, destinat finanțării activității curente a societății, include un plafon multiprodus revolving pentru finanţarea cheltuielilor generate de derularea contractelor comerciale, un plafon de garantare revolving pentru emiterea de scrisori de garanție bancară de bună execuție a contractelor și pentru participare la licitație, precum și o linie de credit.
”Susținerea companiilor care contribuie prin activitatea lor la creșterea eficienței energetice reprezintă o direcție strategică pentru EximBank, mai ales în contextul unui interes crescut pentru implementarea de soluții smart de iluminat atât la nivel individual, cât mai ales la nivelul comunităților locale, care să permită reducerea consumului de energie și, implicit, a valorii facturilor pentru electricitate. Vom continua să mobilizăm resurse financiare în condiții avantajoase pentru antreprenorii care dezvoltă noi tehnologii pentru utilizarea eficientă a resurselor și reducerea impactului asupra mediului și vom sprijini inițiativele firmelor care contribuie la susținerea atingerii obiectivelor naționale de mediu, inclusiv din perspectiva pactului ecologic european Green Deal”, a spus Traian Halalai, președintele executiv al EximBank.
Urbioled este o societate cu capital privat 100% românesc. Înființată în 2013, compania și-a început activitatea ca distribuitor de aparate de iluminat stradal, dar, ulterior, a devenit producător și integrator de sisteme de iluminat tip LED și furnizor de servicii de montaj inteligente și eficiente energetic în domeniul iluminatului public, ce utilizează tehnologia LED. Totodată, Urbio România este un jucător important în piața energiilor regenerabile, cu precădere sistemele energetice fotovoltaice.
„Piața iluminatului public ecologic este una cu perspective mari de creștere în România, în contextul în care circa 40% din consumul de energie al unui oraș este reprezentat de iluminatul public, iar echipamentele din sistemul local sunt destul de învechite. Mai mult, creșterea accelerată a prețului energiei electrice face din modernizarea și eficientizarea sistemelor de iluminat public o prioritate pentru comunitățile din România, aflate într-o continuă căutare de scădere a costurilor de funcționare și de identificare a unor noi surse de finanțare a proiectelor publice. În acest context, noi avem avantajul competitiv de a fi și producători de sisteme de iluminat LED, mult mai eficiente și mai ușor de gestionat decât sistemele clasice și, desigur, mai puțin poluatoare, și ne așteptăm la o evoluție a afacerilor în trend cu piața. Având acum și suportul EximBank, vom reuși să ne finanțăm activitatea curentă și totodată să ne concentrăm atenția pe continuarea proiectelor de investiții în cercetare pentru a putea aduce cele mai noi, eficiente și inteligente soluții pentru sistemele de iluminat public la îndemâna clienților noștri”, a spus Ana-Maria Ciotir, CEO Urbioled.
Studiile arată că o tranziţie completă la iluminatul cu LED conduce la scăderea consumului de energie electrică și, implicit, a emisiilor de gaze cu efect de seră cu peste 40%, reducerea numărului de accidente rutiere pe timpul nopții, în special cele în care sunt implicați pietoni, descurajarea infracționalității nocturne și dezvoltarea unui sentiment de siguranță și de civilizație în rândul cetățenilor.