Prima ședință de tranzacționare pentru Lion Capital cu noua identitate de brand și sub noul simbol bursier
Lion Capital, companie listată la Bursa de valori București de peste 20 de ani, se tranzacționează din 15 mai 2023, sub noul simbol LION, ca urmare a procesului de actualizare a identității de brand realizat de companie la începutul acestui an.
„În viața fiecărei companii există momente definitorii care marchează structural, la nivel ideologic, parcursul și dezvoltarea acesteia. Pentru Lion Capital, un astfel de moment se consumă astăzi, când așezăm piatra de temelie a noii construcții, adaptată viitorului și pregătită, din punct de vedere competitiv, să activeze pe piața de capital europeană și globală. Păstrăm experiența și tradiția SIF Banat Crișana, dar adăugăm inovația și forța noii structuri, pentru un nivel de performanță superior și o identitate vizuală proaspătă și actuală” a declarat Bogdan Drăgoi, Președinte și Director general Lion Capital S.A.
„Lion Capital se numără printre primele companii listate la Bursa de Valori București, istoria sa la bursa locală începând în luna noiembrie a anului 1999. De atunci și până în prezent, Lion Capital a reprezentat un partener cu un aport semnificativ pe piața de capital românească și unul dintre investitorii instituționali importanți ai Bursei de Valori București. Felicitări întregii echipe Lion Capital pentru procesul de schimbare a identității de brand și mult succes în implementarea planurilor de viitor” a spus Radu Hanga, Președintele Bursei de Valori București.
„Actualizarea arhitecturii brandului reprezintă un proces important pentru companiile cu tradiție, așa cum este Lion Capital, întrucât aceste demersuri demonstrează atenția pe care o acordă evoluției socio-economice și, în egală măsură, este o reafirmare a fundamentelor pe care este construită compania, prin alinierea la planurile de dezvoltare. Procesul strategic de ancorare la dinamismul companiei reflectă alinierea la valorile sale, dar și la evoluția pieței de capital. Lion Capital este unul dintre partenerii care contribuie de peste 20 de ani la dezvoltarea pieței locale și, cu această ocazie, urăm echipei mult succes în continuare sub noua identitate” a declarat Adrian Tănase, CEO Bursa de Valori București.
Acțiunile Lion Capital se tranzacționează pe Piața Reglementată a Bursei de Valori București din data de 1 noiembrie 1999, compania fiind printre primii emitenți ai bursei locale. Acțiunile companiei au fost suspendate în ședințele bursiere de joi și vineri (11 – 12 mai 2023) pentru schimbarea simbolului bursier din SIF1 în LION, iar luni, 15 mai, au putut fi realizate primele tranzacții cu simbolul LION.
În cei 23 de ani de la listarea la Bursa de Valori București, au fost tranzacționate 3,8 miliarde de acțiuni, cu o valoare de 5,5 miliarde de lei. La finalul ședinței de tranzacționare de miercuri, 10 mai, ultima zi de tranzacționare a acțiunilor companiei sub vechiul simbol bursier, capitalizarea Lion Capital era de 1.2 miliarde lei, o valoare de 82 de ori mai mare față de capitalizarea de la debutul pe bursă. Luând în calcul și dividendele distribuite de companie în acești ani, investiția realizată în acțiunile companiei a adus un randament de 11,135% de la listare până în prezent. Acțiunile companiei sunt incluse în indicii BET-XT | BET-XT-TR | BET-XT-TRN | BET-BK | BET- FI.