Primăria Municipiului București revine cu o nouă emisiune de obligațiuni în valoare de 555 milioane lei la Bursa de Valori București
Obligațiunile emise de Municipiul București prin Primăria Municipiului București (PMB) intră astăzi la tranzacționare pe Piața Reglementată a Bursei de Valori București (BVB). PMB revine la bursă cu o nouă emisiune de obligațiuni municipale, a 6-a emisiune începând cu anul 2015.
În luna aprilie 2022, Municipiul București a finalizat cu succes plasamentul privat al emisiunii de obligațiuni municipale în valoare nominală totală de 555 milioane RON, menit a refinanța emisiunea de obligațiuni a Municipiului București din anul 2015, având scadența în data de 4 mai 2022. În cadrul plasamentului privat, PMB a emis un număr de 55.500 de obligațiuni nominative, neconvertibile, negarantate, denominate în RON cu o valoare nominală unitară de 10.000 RON și cu o rată anuală a dobânzii de 7.33% pe an. Obligațiunile vor ajunge la scadență la data de 19 aprilie 2032.
„Mulțumesc investitorilor pentru încrederea acordată Primăriei Municipiului București, precum și partenerilor noștri care au facilitat această tranzacție, în condiții foarte bune. A fost un efort al colegilor din Primăria Capitalei, și rezultatul a fost pe măsură, refinanțarea la un cost foarte bun a întregii emisiuni de obligațiuni a PMB. Ne arătăm deschiderea în diversificarea instrumentelor financiare pentru categorii variate de investitori interesați de pe platforma BVB. O mai bună diversificare a surselor de finanțare va garanta dezvoltarea de proiecte sustenabile pentru București”, a declarat Nicușor Dan, Pimarul General al Municipiului București.
„Bursa de Valori București își reafirmă rolul esențial de finanțare a dezvoltării României, iar obligațiunile municipale reprezintă o modalitate eficientă pentru primării de a realiza proiecte de investiții cu resurse financiare de la investitorii din piața de capital. Ne bucură faptul că Primăria Municipiului București revine la bursă pentru a-și continua planurile de dezvoltare și îi asigurăm că au în Bursa de Valori București un partener de încredere pentru finanțarea proiectelor semnificative și pe viitor”, a declarat Radu Hanga, Președinte Bursa de Valori București.
„Investițiile durabile și sustenabile pot fi realizate de primăriile din România printr-un mix de finanțare care să permită punerea în practică a proiectelor complexe. Finanțarea prin Bursa de Valori București este în mod sigur o variantă viabilă pentru instituțiile locale de a obține acces rapid și eficient la capitalul de care au nevoie pentru a-și pune în aplicare planurile de dezvoltare. Bursa de Valori București a simplificat recent procesul de întocmire a documentației de admitere la tranzacționare pe piața reglementată a obligațiunilor municipale în conformitate cu legislația europeană. Felicităm Primăria Municipiului București pentru succesul obținut cu această emisiune și încurajăm autoritățile locale să folosească instrumentele puse la dispoziție de piața de capital”, a declarat Adrian Tănase, Director General Bursa de Valori București.
Consorțiul de intermediere pentru emisiunea obligațiunilor și realizarea plasamentului privat a fost format din BRD- Groupe Société Générale S.A. și Raiffeisen Bank S.A. Romania.
„Ne face o deosebită plăcere să fim din nou alături de echipa Municipiului București într-o tranzacție de refinanțare prin piața de capital din România, respectiv derularea și finalizarea cu succes a unei noi emisiuni de obligațiuni municipale, listate la Bursa de Valori București. Aceasta demonstrează din nou că piața de capital este un canal eficient atât pentru finanțarea companiilor, cât și a autorităților publice locale, oferind în același timp instrumente cu venit fix de calitatea și la nivelul de lichiditate de care investitorii instituționali din România au nevoie pentru a putea să-și implementeze strategiile lor de management de portofoliu, finanțând în primul rând emitenți locali”, a declarat Irina Neacșu, Directorul Executiv al Direcției Corporate Finance din cadrul BRD – Groupe Société Générale S.A.
„Ne bucurăm de succesul acestui proiect atât ca membru al Asocierii care a gestionat acest mandat dar și ca bucureșteni. Pentru noi, locuitorii Bucureștiului, reușita refinanțării obligațiunilor ce ajung la maturitate în data de 4 mai înseamnă că orașul nostru va avea la dispoziție mai mulți bani pentru implementarea unor proiecte imperios necesare. Dacă privim din perspectiva intermediarilor, rezultatul acestui plasament atestă credibilitatea pe care a căpătat-o Municipiul București ca emitent recurent de obligațiuni și dovedește încă o dată capabilitatea pieței locale de capital de a constitui o sursă de finanțare durabilă”, a declarat Iuliana Mușat, Senior Director în cadrul departamentului de Investment Banking al Raiffeisen Bank.
Municipiul București a beneficiat de consultanța juridică oferită de echipa de piețe de capital a Bondoc și Asociații SCA coordonată de avocatul asociat Simona Petrișor, cu sprijinul avocatului asociat, Diana Ispas. Asocierea a fost consiliată de echipa de piețe de capital a biroului din București din cadrul casei de avocatură internaționale Dentons, coordonate de partenerul Loredana Chițu.
„Suntem bucuroși că am putut contribui la reușita acestei emisiuni de obligațiuni, cu atât mai importantă în actualul context geopolitic ce afectează piețele financiare.Tranzacția setează un nou precedent fiind prima emisiune de obligațiuni municipale care a beneficiat de un cadrul legal european mult mai flexibil și adaptat emisiunilor de obligațiuni ale autorităților publice, un exemplu care sperăm să inspire și alte municipalități din România să aibă încredere în piața locală de capital, utilizând emisiuni tradiționale și, de ce nu, verzi sau cu componenta de sustenabilitate”, a spus Diana Ispas avocat asociat în cadrul Bondoc și Asociații SCA.
„Colaborez de mulți ani cu echipele de investment banking ale acestor două bănci de renume. A fost, ca de obicei, o plăcere să acționăm ca avocați ai intermediarilor, și o onoare să ajutăm astfel la emisiunea de obligațiuni de către cea mai importantă municipalitate din România”, a declarat Loredana Chițu.