FinTech

Profitul net al Grupului BRD s-a ridicat la 617 milioane lei în primul semestru din 2022

În primul semestru al anului 2022, BRD a demonstrat un bun avânt comercial la nivelul tuturor liniilor de business, în pofida contextului macroeconomic plin de provocări determinat de prelungirea războiului din Ucraina.

În prima jumătate a anului 2022, creditarea a continuat să fie intensă. Creditarea persoanelor fizice a marcat o performanță extraordinară la nivelul producției de credite pentru locuințe (+77% față de semestrul I 2021). Finanțările acordate companiilor au înregistrat o performanță solidă (+16% în dinamică anuală) bazată pe o creștere diversificată. BRD a continuat să se implice în toate programele guvernamentale de sprijinire a economiei cu credite în valoare de 1,4 miliarde lei aprobate în primul semestru al acestui an.
Angajați în sprijinirea tranziției către sustenabilitate, am lansat în luna aprilie credite verzi de nevoi personale și pentru locuințe, continuând, în același timp, să oferim soluții de finanțare sustenabilă clienților noștri companii.

Sprijinindu-se pe o activitate comercială solidă, Grupul BRD a obținut în prima jumătate a anului o performanță financiară robustă. Am înregistrat cel mai bun prim semestru din punctul de vedere al venitului net bancar, în creștere cu 7,6% în raport cu aceeași perioadă a anului 2021, în principal datorită creșterii substanțiale a veniturilor din dobânzi, determinată atât de volumele, cât și ratele de piață în creștere, crescând în același timp semnificativ remunerarea depozitelor atrase, în beneficiul clienților noștri retail și corporate. Costul riscului a fost ținut sub control. În consecință, BRD a obținut o rentabilitate a capitalurilor proprii (ROE) ridicată, de aproape 16%.

Într-un mediu tensionat, BRD rămâne angajată în oferirea de sprijin financiar și know-how atât clienților săi, cât și economiei în ansamblu“, a spus François Bloch, CEO-ul BRD Groupe Société Générale.

O dinamică foarte bună a activității comerciale pe toate liniile

Creditele nete ale Grupului BRD, inclusiv creanțele din leasing, au înregistrat la 30 iunie 2022 un ritm ridicat de creștere anuală, +9% față de aceeași perioadă a anului precedent.

Soldul creditelor nete pe segmentul retail a crescut cu 5,3% în dinamică anuală, susținut atât de segmentul persoanelor fizice, cât și de segmentul companiilor foarte mici. Producția de credite acordate persoanelor fizice continuă să înregistreze o creștere de două cifre: +13% în primul semestru al anului 2022, față de aceeași perioadă a anului precedent, marcând un nou nivel-record pentru un prim semestru, impulsionată de o dinamică remarcabilă a creditelor nou acordate pentru locuințe (+77% față de 30 iunie 2021). Creditarea companiilor a înregistrat o performanță solidă (+15,8% față de 30 iunie 2021), determinată de activitatea dinamică pe segmentul IMM-urilor (+36,8% față de 30 iunie 2021) și de creșterea solidă a creditelor acordate marilor companii (+7,5% față de 30 iunie 2021). BRD a continuat să susțină activ IMM-urile eligibile în cadrul programelor guvernamentale, cu credite în valoare de 1,4 miliarde lei acordate în primul semestru al acestui an, dintre care 33% pentru sectorul agricol. Activitatea de leasing și-a reconfirmat performanța solidă, înregistrând o creștere a portofoliului cu 16,3% față de aceeași perioadă a anului trecut.

Depozitele clienților au atins o medie de 54,1 miliarde lei în primul semestru al acestui an, în creștere cu 4% față de primul semestru al anului precedent. Creșterea depozitelor retail (4,2% în medie) a beneficiat de intrări mai mari în conturile curente ale persoanelor fizice, precum și de contribuția importantă a resurselor clienților companii foarte mici (+15,1% în medie față de iunie 2021). Creșterea depozitelor companiilor (+3,6% în medie față de iunie 2021) a fost impulsionată de creșterea susținută a depozitelor IMM-urilor (+4,8% în medie, semestrul I 2022 vs semestrul I 2021).
BRD este unul dintre cei mai activi participanți în cadrul celor două emisiuni de titluri de stat Fidelis, pentru investitorii persoane fizice, care au avut loc în primul semestru al anului 2022, 1,4 miliarde echivalent lei fiind subscrise prin intermediul rețelei băncii.
Îmbunătățirea experienței digitale prin intermediul noii funcționalități de înrolare 100% la distanță a permis creșterea accelerată a numărului clienților care utilizează noua aplicație mobilă YOU BRD, până la 890 mii, la 30 iunie 2022, în creștere cu 164% în raport cu aceeași perioadă a anului precedent.

Consolidarea tendinței de creștere a veniturilor

Activitatea comercială foarte dinamică înregistrată de Grupul BRD în prima jumătate a anului a generat un set de rezultate financiare bune, cu venituri totale de 1.642 milioane lei, mai mari cu 7,6% în comparație cu primul semestru al anului 2021. Veniturile nete din dobânzi au înregistrat o creștere de două cifre, cu un avans important al veniturilor din dobânzi determinat atât de volume, cât și de rate ale dobânzilor de piață ridicate (nivelul mediu al ROBOR la 3 luni a fost de 4,55% în primul semestru al acestui an, față de 1,60% în primul semestru al anului 2021). Într-un mediu caracterizat de dobânzi în creștere, avansul veniturilor din dobânzi a fost temperat de costurile de finanțare mai ridicate. Veniturile nete din comisioane au crescut cu 1,7% în primul semestru al acestui an, impulsionate de activitățile intense la nivelul cardurilor și pieței de capital, compensând veniturile mai scăzute din e-banking în contextul migrării clienților persoane fizice la noua aplicație de mobile banking oferită gratuit, YOU BRD.

Cheltuielile operaționale au totalizat 853 milioane lei în primul semestru din 2022 (față de 814 milioane lei în primul semestru din 2021), în creștere moderată, cu 2,5%, față de aceeași perioadă a anului trecut, excluzând contribuțiile plătite către Fondurile de Garantare și de Rezoluție (69,2 milioane lei vs 49,4 milioane lei în semestrul I 2021). Cheltuielile cu personalul (+1,9% în dinamică anuală) au rămas sub control, în condițiile în care impactul efectului de preț indus de o piață a muncii în continuare tensionată, amplificat de presiunea inflației, a fost parțial compensat de continuarea reducerii structurale a personalului (-562 angajați cu normă întreagă în comparație cu finalul lunii iunie 2021). În ceea ce privește celelalte categorii de costuri, dinamica este explicată, într-o mare măsură, de cheltuielile mai mari legate de unele servicii externe și utilități.

Performanța operațională a fost, în general, una foarte solidă cu un profit operational brut în creștere cu 10,7%, la 789 milioane lei, în comparație cu 712 milioane lei în semestrul I 2021. Indicatorul cost/venit al Grupului BRD s-a îmbunătățit cu 2,4 puncte procentuale (dacă excludem contribuțiile cumulate la Fondurile de Garantare și de Rezoluție), la 47,7% în semestrul I 2022, de la 50,1% în aceeași perioadă a anului precedent.

Indicatorii de risc, care se află la niveluri confortabile, și costul riscului, ținut în continuare sub control, reflectă calitatea foarte bună a portofoliului de credite. La finalul lunii iunie 2022, rata creditelor neperformante* (credite neperformante potrivit definiției ABE) a atins 2,6%, în scădere în raport cu nivelul de 3,3% înregistrat la finalul lunii iunie 2021, iar gradul de acoperire cu provizioane a crescut la 77% (+3 puncte procentuale față de finalul lunii iunie 2021). Costul net al riscului a înregistrat o cheltuială cu provizioanele de 46 milioane lei (în raport cu o reluare în venituri în valoare de 39 milioane lei în semestrul I al anului trecut), determinată de un mediu economic caracterizat de incertitudine, însă parțial compensată de recuperări importante din portofoliul de credite neperformante și din portofoliul scos în afara bilanțului.

În consecință, profitul net al Grupului BRD s-a ridicat la 617 milioane lei (față de 626 milioane lei în semestrul I 2021), iar ROE s-a situat la un nivel mai mare, de 15,6% in primul semestru al acestui an (în comparație cu 12,6% în primul semestru al anului 2021).

La 30 iunie 2022, rata de adecvare a capitalului la nivelul BRD, s-a situat la 21%, reflectând o poziție de capital solidă.

finnews

Recent Posts

De ce RoPay este un pas esențial pentru digitalizarea financiară din România

Într-o lume în care digitalizarea redefinește constant serviciile financiare, România face un pas semnificativ înainte…

3 zile ago

15 companii românești premiate la Gala BVB Arena 2024

Pe 26 septembrie 2024, scena de la Gala BVB Arena a fost martora unui moment…

2 luni ago

Concurs de educație financiară și digitală la Ploiești în cadrul campaniei #DreptulLaBanking

În perioada 3-5 octombrie 2024, locuitorii din Ploiești au ocazia să își testeze cunoștințele de…

2 luni ago

Indicele BET se extinde cu două companii noi

Astăzi, 23 septembrie, Bursa de Valori București (BVB) a anunțat extinderea indicelui său principal, BET,…

2 luni ago

Cum să deschizi un cont bancar pentru copilul tău la Exim Banca Românească

Exim Banca Românească a lansat recent un produs inovator destinat celor mici, contul ABC, care…

3 luni ago

Profitul net al tbi bank atinge 23,2 milioane euro în S1 2024, marcând o creștere de peste 17%

tbi bank a raportat rezultate financiare impresionante pentru prima jumătate a anului 2024, consolidându-și poziția…

3 luni ago