Într-un context macroeconomic marcat de un nivel ridicat de incertitudine, Alpha Bank Romania a continuat să-și consolideze poziția pe piață, majorându-și activele cu 11% față de aceeași perioadă a anului precedent, raportând, totodată, o performanță financiară și comercială solidă:
· Portofoliul de credite al Alpha Bank Romania a crescut cu 7,0% față de aceeași perioadă a anului precedent, dinamică susținută atât de avansul finanțărilor acordate persoanelor juridice, cât și de creditarea persoanelor fizice;
· Profitul operațional s-a situat la 17,6 milioane euro, marcând un avans anual de 6,1 milioane euro față de primul semestru al anului precedent, preponderent susținut de o dinamică robustă a veniturilor;
· Profitul înainte de impozitare a crescut cu 7,6 milioane euro față de perioada similară a anului trecut, la 18,2 milioane euro;
· Rezultatele financiare au fost însoțite de menținerea unor niveluri de capitalizare și lichiditate ridicate, semnificativ superioare limitelor impuse de reglementări, reiterând astfel profilul solid al băncii.
Într-un context internațional dificil cu riscuri geopolitice ridicate, incertitudini în creștere vis-a-vis de implicațiile crizei energetice și presiuni inflaționiste tot mai mari, mediul macroeconomic local indică posibile evoluții adverse, similare celor observate pe plan internațional.
Chiar și în această conjunctură, marcată de noi provocări, Alpha Bank Romania rămâne pe deplin angajată în îndeplinirea rolului său de finanțator al economiei.
Astfel, pe parcursul primului semestru, Alpha Bank Romania și-a continuat eforturile de susținere a mediului de afaceri, participând în mod activ la toate programele derulate de Guvernul României destinate dezvoltării sectorului privat. Totodată, Alpha Bank România a fost desemnată de către Ministerul Anteprenoriatului și Turismului drept bancă partener în cadrul „Programelor naționale pentru stimularea înființării și dezvoltării IMM-urilor”.
În primul semestru al anului, banca a desfășurat o activitate comercială intensă, finanțările noi pe segmentul companiilor mari marcând un avans anual de 10%, în timp ce vânzările noi de credite acordate IMM-urilor au crescut cu 56%. Segmentul creditelor ipotecare și-a continuat expansiunea, producția de credite înregistrând un avans de 16% față de perioada similară a anului precedent.
Alpha Bank Romania rămâne un jucător de top în zona soluțiilor de plată pentru comercianți, volumul rulajului acestora prin sistemele băncii atingând un nivel istoric, în creștere cu 35% față de aceeași perioadă a anului precedent.
În linie cu valorile și prioritățile strategice, banca a continuat să susțină în mod activ tranziția clienților către zona digitală. Astfel, în primul semestru, au fost implementate o serie de facilități pentru posesorii de carduri emise de Alpha Bank Romania ce permit un nivel crescut de flexibilitate și o experiență digitală superioară. De asemenea, a fost extinsă rețeaua de aparate multifuncționale ATM 24/7 Banking în aproape 90% din unități (față de 50% grad de acoperire la final de iunie 2021), îmbunătățind astfel accesul clienților la servicii prin implementarea tehnologiilor de tip Self-Service.
Profilul solid al băncii, cu un nivel ridicat de capitalizare, calitate îmbunătățită a portofoliului de credite, lichiditate ridicată și creștere robustă a depozitelor, a fost recunoscut și de către agenția internațională de rating Moody’s Investors Service care a revizuit în creștere ratingul Alpha Bank Romania pentru depozitele pe termen lung, de la „Ba2” la „Ba1”, precum și calificativul pentru soliditatea financiară (BCA), de la „b1” la „ba3”. Perspectiva de rating pentru depozitele pe termen lung a fost schimbată de la pozitivă la stabilă. Totodată, calitatea remarcabilă a portofoliului de credite ipotecare a dus la îmbunătățirea ratingului obligațiunilor ipotecare emise de Alpha Bank Romania de la „A3” la „A2”, unul dintre cele mai mari rating-uri acordate de Moody’s pe piața din România.
Contribuția băncii în domeniul finanțărilor durabile și a susținerii tranziției către o economie verde a fost recunoscută de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), care a acordat Alpha Bank Romania premiul „Deal of the Year – Green Trade” în cadrul programului TFP -Trade Facilitation Program.
Totodată, Alpha Bank România a continuat să sprijine cultura și implicarea în comunitate fiind partener al Bursei de Spectacole și al Programului de Voluntariat și la ediția din acesta an a Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS). De asemenea, banca a susținut organizația Salvați Copiii în efortul comun de sprijinire a refugiaților din Ucraina.
Rezultatele financiare
Portofoliul de credite al Alpha Bank Romania a depășit, la finalul lunii iunie 2022, 2,8 miliarde euro, marcând un avans anual de 7,0%, în timp ce depozitele atrase de la clienți s-au situat la aproximativ 2,7 miliarde euro, +5,1% an/an.
Veniturile totale au înregistrat o creștere de 15% față de aceeași perioadă a anului anterior, susținute de o dinamică solidă atât la nivelul veniturilor din dobânzi (+13% an/an), cât și la nivelul veniturilor din comisioane (+15% an/an). Având în vedere contextul inflaționist, costurile au fost atent monitorizate, gestionarea eficientă a acestora generând spațiu pentru îmbunătățirea profitabilității. Profitul operațional s-a situat la 17,6 milioane euro, marcând un avans anual de 6,1 milioane euro, în timp ce profitul înainte de impozitare a crescut cu 7,6 milioane euro, la 18,2 milioane euro.
Despre Alpha Bank România
Alpha Bank Romania este membră a Alpha Bank Group, unul dintre cele mai mari grupuri bancare și financiare din Grecia, fondat în 1879 de către J.F. Costopoulos. Activitățile internaționale ale Grupului se extind pe lângă România, și în Regatul Unit, Luxemburg și Cipru.
Alpha Bank Romania este o instituție financiară aflată printre primele 10 bănci din țară, cu operațiuni de bancă universală. Bancă sistemică, cu o prezență națională de peste 27 de ani, Alpha Bank Romania oferă o gamă largă de servicii și produse moderne atât pentru persoane fizice, cât și pentru IMM-uri și segmentul corporativ.
Alpha Bank Romania este una dintre instituțiile financiare care a inovat sectorul bancar românesc, fiind prima bancă ce a lansat pe piața locală o aplicație care transformă un dispozitiv mobil android într-un terminal POS. Totodată, a realizat prima emisiune de obligațiuni ipotecare din România, după ce în 2001 a devenit prima bancă ce a introdus în oferta sa creditele pentru locuințe.
Într-o lume în care digitalizarea redefinește constant serviciile financiare, România face un pas semnificativ înainte…
Pe 26 septembrie 2024, scena de la Gala BVB Arena a fost martora unui moment…
În perioada 3-5 octombrie 2024, locuitorii din Ploiești au ocazia să își testeze cunoștințele de…
Astăzi, 23 septembrie, Bursa de Valori București (BVB) a anunțat extinderea indicelui său principal, BET,…
Exim Banca Românească a lansat recent un produs inovator destinat celor mici, contul ABC, care…
tbi bank a raportat rezultate financiare impresionante pentru prima jumătate a anului 2024, consolidându-și poziția…