FinNews

Rezumatul rezultatelor Alpha Bank Romania pentru anul 2021

În anul 2021, deși ne-am confruntat cu un mediu volatil și imprevizibil, Alpha Bank Romania și-a continuat strategia de a contribui la sprijinirea economiei, menținând în același timp o performanță financiară robustă:

  • Finanțările noi acordate persoanelor juridice au crescut cu 72% față de anul precedent, în timp ce creditele noi acordate persoanelor fizice au înregistrat un avans anual de 46%. Astfel, portofoliul de credite a depășit 2,7 miliarde euro;
  • Pe baza unei dinamici comerciale solide și a unei gestionări eficiente a riscurilor, profitul înainte de impozitare a atins 25,6 milioane euro, fiind cu 20% mai mare decât rezultatul anului precedent;
  • Capitalizarea și lichiditatea s-au menținut la niveluri ridicate, semnificativ peste cerințele de reglementare.

Anul 2021 a fost unul plin de provocări din perspectiva macroeconomică. Economia României a înregistrat o revenire dinamică în primele trei trimestre din 2021, dar și o accelerare a inflației mai ales în trimestrul patru. În acest context, Alpha Bank Romania a continuat să sprijine creșterea economică și să contribuie la eforturile de susținere a mediului de afaceri prin participarea activă în cadrul programelor derulate de către Guvernul României. Volumul creditelor noi acordate companiilor mari a înregistrat un avans puternic dublându-se față de anul precedent în timp ce producția de credite destinate IMM-urilor a atins cel mai înalt nivel din ultimul deceniu.

În 2021, Alpha Bank a lansat o ofertă dedicată start-up-urilor, venind astfel în sprijinul antreprenorilor aflați la început de drum. Totodată, banca a semnat în trimestrul al treilea o convenție cu Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) pentru accelerarea absorbției Fondurilor Europene alocate în cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală pentru perioada 2021 – 2022.

În zona persoanelor fizice, eforturile depuse pe segmentul creditelor ipotecare s-au concretizat în creșterea vânzărilor cu 33% față de anul precedent, în timp ce pe segmentul creditelor de consum, vânzările noi au înregistrat un avans de peste 80% față de 2020.

Alpha Bank Romania a continuat ritmul susținut de implementare a proiectelor de inovare și transformare digitală atât în ceea ce privește produsele și serviciile oferite clienților, cât și în zona de automatizare a proceselor. În trimestrul al patrulea au fost lansate primele servicii de Video Banking prin care cei interesați de creditele pentru construcția de locuințe sau de creditele auto pot programa o sesiune live cu experții băncii pentru a obține toate informațiile necesare despre produs, documentație, etape sau modul de derulare a creditului.

În același timp, banca a extins rețeaua de aparate multifuncționale (ATM 24/7 Banking) în vederea diversificării canalelor de acces la produsele și serviciile oferite în 100 de locații. Totodată, pentru a îmbunătăți asistența oferită și a satisface cererile clienților, a fost extins programul de lucru al Call Center-ului pentru a acoperi și zilele de sâmbătă. Mai mult, au fost introduse funcționalități care au crescut eficiența operațională și au redus timpul de răspuns la solicitările clienților.

Accentul pus în 2021 pe oferirea de noi soluții de plată inovatoare pentru comercianți atât pentru locațiile fizice, cât și în zona de eCommerce a adus rezultatele scontate, rulajul comercianților prin Alpha Bank Romania marcând un avans anual de 36%.

Alpha Bank Romania a contribuit și la consolidarea interdependenței dintre piața de capital și cea bancară, participând ca manager la emisiunea de obligațiuni în valoare de 40 de milioane euro a Libra Internet Bank.

Banca sprijină eforturile companiilor în tranziția către o economie verde atât cu produse de finanțare adecvate, cât și cu know-how și consultanță despre oportunitățile pe care le au în acest domeniu și pentru accelerarea procesului de absorbție a fondurilor europene puse la dispoziție în cadrul  Planului Național de Redresare și Reziliență al României (PNRR) și a altor programe similare.

Pentru persoanele fizice, Alpha Bank Romania oferă condiții mai avantajoase de finanțare a locuințelor “verzi” și încurajează investițiile din domeniul eficienței energetice, fiind membru al Consiliului Român al Clădirilor Verzi (RoGBC), participant al programului european Energy Efficient Mortgages Initiative și prima bancă din România ce a aderat la schema de certificare Energy Efficient Mortgage Label.

Dincolo de grija față de mediu, Alpha Bank Romania promovează responsabilitatea față de comunitate continuând parteneriatul de tradiție cu Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS), unde este partener al Bursei de Spectacole și al Programului de Voluntariat. Totodată, Alpha Bank Romania a continuat să promoveze creșterea educației financiare prin implicarea într-o serie de programe adresate mediului preuniversitar.

Rezultatele financiare

La finalul anului 2021, portofoliul de credite al Alpha Bank Romania s-a situat la peste 2,7 miliarde euro, înregistrând o creștere de 3,3% față de anul precedent, în timp ce depozitele atrase de la clienți au depășit 2,68 miliarde euro.

Creșterea solidă a veniturilor din comisioane (peste 20% față de anul anterior) și o administrare eficientă a riscurilor au atenuat impactul negativ al ratelor de dobândă scăzute și au generat un profit înainte de impozitare de 25,6 milioane euro, o evoluție superioară celei anticipate pentru 2021.

finnews

Recent Posts

De ce RoPay este un pas esențial pentru digitalizarea financiară din România

Într-o lume în care digitalizarea redefinește constant serviciile financiare, România face un pas semnificativ înainte…

3 zile ago

15 companii românești premiate la Gala BVB Arena 2024

Pe 26 septembrie 2024, scena de la Gala BVB Arena a fost martora unui moment…

2 luni ago

Concurs de educație financiară și digitală la Ploiești în cadrul campaniei #DreptulLaBanking

În perioada 3-5 octombrie 2024, locuitorii din Ploiești au ocazia să își testeze cunoștințele de…

2 luni ago

Indicele BET se extinde cu două companii noi

Astăzi, 23 septembrie, Bursa de Valori București (BVB) a anunțat extinderea indicelui său principal, BET,…

2 luni ago

Cum să deschizi un cont bancar pentru copilul tău la Exim Banca Românească

Exim Banca Românească a lansat recent un produs inovator destinat celor mici, contul ABC, care…

3 luni ago

Profitul net al tbi bank atinge 23,2 milioane euro în S1 2024, marcând o creștere de peste 17%

tbi bank a raportat rezultate financiare impresionante pentru prima jumătate a anului 2024, consolidându-și poziția…

3 luni ago