Softbinator Technologies, companie românească de dezvoltare de software, specializată în designul, dezvoltarea și lansarea pe piață de produse inovative, a debutat pe piața AeRO a Bursei de Valori București (BVB), acțiunile fiind tranzacționate sub simbolul bursier CODE. Compania a reușit să atragă anterior listării, printr-un plasament privat, 6 milioane de lei de la investitorii din piața de capital. Fondurile atrase vor fi folosite pentru extinderea în SUA și Israel, achiziția de alte companii cu specific similar din România și lansarea de servicii și produse noi. Listarea acțiunilor CODE consolidează prezența sectorului IT pe piața de capital românească, fiind a 12- a companie din acest sector prezentă la Bursă și a noua listată doar în acest an.
„Venirea Softbinator Technologies la Bursă aduce un nou suflu pentru investitorii de la bursă dornici să facă investiții într-un domeniu atât de actual și necesar precum industria software. Este a 23-a listare a unei companii în acest an, implicit a 20-a pe piața AeRO, la care se adaugă 32 de emisiuni de obligațiuni corporative și 12 emisiuni de titluri de stat Fidelis. Valoarea și numărul finanțărilor derulate în 2021 ne arata capacitatea pieței de capital de a susține planurile de dezvoltare ale antreprenorilor români și, mai ales, potențialul de creștere al pieței AeRO. Bursa românească este aici ca să susțină toți antreprenorii, cu mecanisme de finanțare construite potrivit nevoilor lor”, a declarat Radu Hanga, Președintele Bursei de Valori București.
„Sunt încântat că începând de la un concept dezvoltat în urmă cu zece ani, în care noi și câțiva programatori din București ne adunam sub forma unei comunități, astăzi Softbinator Technologies este o companie publică, listată la Bursa de Valori București. Suntem pregătiți să ne dezvoltăm și să devenim o companie globală pe piața de servicii de dezvoltare software. În acest sens, încă de la închiderea cu succes a plasamentului privat am turat motoarele și am întreprins pașii necesari pentru a ne deschide un birou Softbinator Technologies în California, SUA, în prima parte a anului 2022. Totodată, am derulat și o primă operațiune de M&A prin achiziționarea WiseUp, o companie locală de dezvoltare produse software. Prin urmare, anul 2022 se anunță unul intens pentru activitatea noastră. Le mulțumesc colegilor mei pentru
eforturile nelimitate depuse de-a lungul timpului și pentru abilitatea lor de livrare rapidă de rezultate. De asemenea, mulțumim investitorilor pentru încrederea acordată planurilor noastre de dezvoltare și sperăm ca în următoarea perioadă să vină alături de noi câți mai mulți deținători de acțiuni CODE”, a declarat Daniel Ilinca, fondator și CEO al Softbinator Technologies.
Compania a vândut în cadrul unui plasament privat derulat în 28 septembrie 2021 un număr de
100.000 acțiuni. În cadrul plasamentului au participat 128 investitori de retail și profesionali care au subscris acțiuni la un preț de 60 lei per acțiune. Compania anunță de asemenea că va continua să se finanțeze prin piața de capital pentru a-și susține strategia de creștere. Plasamentul privat și listarea acțiunilor CODE au fost realizate cu sprijinul TradeVille, iar ulterior listării Cornerstone Communications va asista compania în calitate de Consultant Autorizat.
„Ne bucurăm să încheiem anul cu o nouă listare a unei companii de tehnologie la Bursa de Valori București. Faptul că cea mai mare parte a serviciilor și produselor software ale Softbinator este vândută în afara țării este un motiv suplimentar de a ne bucura că bursa susține atât inovația cât și exporturile românești. Le mulțumim investitorilor pentru interesul arătat și dorim echipei de la Softbinator o experiență lungă și minunată în noua calitate de emitent listat la bursa noastră”, a declarat Ovidiu-George Dumitrescu, CFA, Director General Adjunct TradeVille.
„IT-ul este de departe cel mai activ sector în acest an la Bursa de Valori București din punctul de vedere al numărului de companii listate în 2021. Ne bucurăm să fim alături de Softbinator Technologies în acest moment de reper pentru companie. Modul lor de lucru agile și cunoștințele vaste în tehnologiile de ultimă oră sunt caracteristici ce stau la baza potențialului de creștere al companiei. Le urăm mult succes lui Daniel și echipei lui în îndeplinirea obiectivelor stabilite și abia așteptăm să continuăm să lucrăm împreună în dezvoltarea relației cu investitorii și acționarii CODE”, a declarat Zuzanna Kurek, fondator Cornerstone Communications.
Softbinator Technologies a fost fondată în 2017 și are în prezent aproximativ 100 de angajați și colaboratori ce își desfășoară activitatea atât în sediul din București, cât și în Constanța. Conceptul Softbinator a luat ființă încă din 2011, sub forma unei comunități a programatorilor din București, la inițiativa lui Daniel Ilinca, în prezent CEO în cadrul companiei.
Softbinator Technologies prestează în prezent servicii pentru clienți din SUA, Israel, Singapore, Romania, Marea Britanie. În 2020, compania a înregistrat o cifră de afaceri de 12,3 milioane de lei și un profit net de 2,6 milioane de lei. În prima jumătate a anului 2021, Softbinator Technologies a înregistrat vânzări de 7,71 milioane de lei, în creștere cu 43% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, și un profit net de 1,39 milioane de lei, cu 18% în plus. Compania estimează venituri de 16,2 milioane de lei și un profit de 3,4 milioane de lei pentru 2021. Softbinator Technologies își propune să ajungă la o rată de creștere anuală compusă de 70% în următorii 4 ani.
Într-o lume în care digitalizarea redefinește constant serviciile financiare, România face un pas semnificativ înainte…
Pe 26 septembrie 2024, scena de la Gala BVB Arena a fost martora unui moment…
În perioada 3-5 octombrie 2024, locuitorii din Ploiești au ocazia să își testeze cunoștințele de…
Astăzi, 23 septembrie, Bursa de Valori București (BVB) a anunțat extinderea indicelui său principal, BET,…
Exim Banca Românească a lansat recent un produs inovator destinat celor mici, contul ABC, care…
tbi bank a raportat rezultate financiare impresionante pentru prima jumătate a anului 2024, consolidându-și poziția…