Studiu EY: 2021 a fost cel mai activ an pentru piața tranzacțiilor IPO din ultimii 20 de ani
În contextul unui mediu economic incert care a dominat în 2021, piața IPO globală a avut un an excepțional, doborând în mod constant recorduri atât în privința volumului, cât și a valorii tranzacțiilor, până în trimestrul al IV-lea (T4). În ultimul trimestru, perspectivele încep să se schimbe odată cu apariția variantei Omicron a virusului COVID-19, a persistenței tensiunilor geopolitice și a creșterii volatilității piețelor. Per total, în 2021 s-au înregistrat 2.388 de tranzacții care au atras capitaluri în valoare de 453,3 miliarde de USD, în creștere cu 64% și, respectiv, 67% față de anul anterior, conform raportului EY Global IPO Trends Report 2021.
2021 a debutat cu lansarea vaccinurilor împotriva COVID-19, cu o redresare a economiilor globale și cu ample lichidități pe piață, generate de programele guvernamentale de stimulare a economiei, care au adus optimism pe piețele IPO globale. T4 2021 a fost cel mai activ al patrulea trimestru în funcție de numărul de tranzacții după T4 2007, înregistrând o creștere de 16% a volumului tranzacțiilor IPO (621) și de 9% a valorii acestora (112,2 miliarde de USD) față de perioada similară a anului 2020.
Toate piețele globale au crescut atât în funcție de numărul de tranzacții, cât și de valoarea acestora, dar bursele din regiunea Europa, Orientul Mijlociu, India și Africa (EMEIA) au generat cea mai mare creștere, cu o majorare de 158% a volumului tranzacțiilor (724) și de 214% a capitalurilor atrase (109,4 miliarde de USD). Și pe continentul american activitatea a fost intensă, încheind anul cu 528 de tranzacții IPO, care au atras capitaluri în valoare de 174,6 miliarde de USD, reprezentând creșteri de 87% și, respectiv, 78%. Regiunea Asia-Pacific a înregistrat o creștere relativ modestă, cu 1.136 de IPO-uri (majorare de 28%) în valoare totală de 169,3 miliarde de USD (creștere de 22%).
“În 2021, piețele de capital au oferit randamente puternice, iar activitatea investițională la Bursa de Valori București s-a menținut într-un mediu economic incert, generat de pandemie și de factorii politici. Pe17 decembrie, capitalizarea totală a pieței pe segmentul principal al Bucharest Sock Exchange a atins 44 de miliarde EUR, în timp ce randamentele brute YTD ale indicelui BET au depășit 27%.
2021 a marcat un an record pentru listarea de acțiuni și obligațiuni. Obligațiunile corporative au predominat în acest an, înregistrându-se 29 de emisiuni de obligațiuni în valoare totală de 932,5 milioane EUR. BCR și Raiffeisen Bank au lansat cele mai mari emisiuni (de 425,5 milioane EUR, respectiv 326,6 milioane EUR), urmate de Autonom cu 48 milioane EUR, Agricover Holding și Libra Internet Bank cu 40 milioane EUR fiecare.
Anul a adus 23 de listări de acțiuni, dintre care trei IPO-uri pe piața principală, în valoare totală de 185,2 milioane EUR: Transport Trade Services (TTS) pentru 58,5 milioane EUR, One United Properties (ONE) pentru 52,6 milioane EUR și Aquila Part Prod Com ( AQ) pentru 74,1 milioane EUR. Interesul pentru listarea pe segmentul alternativ, AeRO, a fost, de asemenea, ridicat. Au avut loc 20 de lansări care au totalizat 48,6 milioane EUR. Tehnologia, produsele de larg consum și retailul au fost principalele sectoare pentru activitatea IPO”, completează Andrei Eftimie, Partener Asociat, Capital Debt Advisory, Strategie şi Tranzacţii, EY România.
La nivel mondial, sectorul tehnologiilor a înregistrat cele mai multe tranzacții IPO (611) pentru al șaselea trimestru consecutiv și cea mai mare valoare a tranzacțiilor (147,5 miliarde de USD) pentru al șaptelea trimestru consecutiv. Sectorul sănătății s-a clasat pe locul al doilea ca număr și valoare a tranzacțiilor, cu 376 de IPO-uri în valoare de 65,4 miliarde de USD. La mică distanță, industria ocupă următorul loc în top, cu 310 IPO-uri în valoare de 63,1 miliarde de USD.
Piețele IPO din EMEIA au înregistrat cea mai mare creștere anuală
În condițiile unui mediu pozitiv care a asigurat antreprenorilor randamente bune și riscuri mici, bursele din EMEIA au avut performanțe extraordinare, înregistrând cea mai mare rată de creștere dintre cele trei regiuni, cu o majorare de 158% a numărului de IPO-uri (724 de tranzacții) și de 214% a valorii acestora (109,4 miliarde de USD). Persistența valurilor de infecții cu COVID-19 și perturbările lanțurilor de aprovizionare ar putea să aducă unele riscuri odată cu intrarea în primul trimestru al anului 2022.
În Europa s-au înregistrat 485 de IPO-uri (creștere de 154%), care au atras capitaluri în valoare de 81,1 miliarde de USD (creștere de 195%). Și Orientul Mijlociu și Africa de Nord (MENA) au înregistrat creșteri semnificative, volumul și valoarea tranzacțiilor majorându-se cu 205% și, respectiv, 281% (113 IPO-uri în valoare de 11 miliarde de USD). Pe măsură ce economiile din aceste regiuni își revin, prețul petrolului rămâne favorabil și companiile cu fundamente solide continuă să atragă interesul investitorilor. În India, activitatea IPO în 2021 a crescut cu 156% ca număr de tranzacții și cu 314% ca valoare a tranzacțiilor față de anul precedent (110 IPO-uri în valoare de 16,9 miliarde de USD). Și activitatea din Regatul Unit a rămas puternică, înregistrând o creștere de 223% a volumului tranzacțiilor (97 de IPO-uri) și de 81% a valorii acestora (21,2 miliarde de USD).
Optimismul, lichiditățile și vaccinurile împotriva COVID-19 au adus un an de referință pentru continentul american
Regiunea Americii a înregistrat un an cu rezultate excelente, alimentate de nivelul redus al ratelor dobânzii, de lichiditatea ridicată, de entuziasmul de pe piețele de capital, de atitudinea pozitivă a consumatorilor și de optimismul general produs de lansarea vaccinurilor împotriva COVID-19 în unele țări. Per total, în această regiune au avut loc 528 de tranzacții IPO, cu o valoare de 174,6 miliarde de USD, în creștere cu 87% și, respectiv, 78%. Sănătatea a rămas principalul sector al regiunii ca număr de tranzacții, înregistrându-se 172 de IPO-uri în valoare de 32,2 miliarde de USD, dar sectorul tehnologiilor a fost principalul performer în materie de valoare a tranzacțiilor, înregistrând 152 de tranzacții în valoare de 72,2 miliarde de USD.
Piața IPO din SUA se menține la un nivel de intensitate ridicat, în contextul în care se preconizează că 2021 va fi cel mai activ an din istoria de 21 de ani a acestui raport, înregistrându-se 416 tranzacții IPO în valoare de 155,7 miliarde de USD, ceea ce reprezintă o creștere de 86% și, respectiv, 81% față de anul anterior. Ofertele publice inițiale prin intermediul societăților vehicul investițional (SPAC) au fost în prim plan pe bursele din SUA în 2021, unde s-au înregistrat mai multe astfel de tranzacții decât IPO-urile tradiționale. SPAC-urile au demonstrat o reziliență remarcabilă și probabil SUA va continua să domine în acest segment.
Regiunea Asia-Pacific înregistrează creșteri modeste în 2021
Activitatea IPO din regiunea Asia-Pacific a păstrat un ritm constant în 2021, numărul de tranzacții (1.136) și valoarea acestora (169,3 miliarde de USD) crescând cu 28% și, respectiv, 22% față de anul precedent. Chiar dacă aceste creșteri sunt impresionante, rămân modeste comparativ cu recordurile înregistrate de activitatea IPO din regiunile America și EMEIA. La nivel de sectoare, tehnologia a avut cel mai mare număr de tranzacții (257) și a atras cele mai multe capitaluri (45,4 miliarde de USD) în întreg anul.
China a înregistrat o scădere a activității după al treilea trimestru, parțial din cauza înăspririi cerințelor de securitate cibernetică din China continentală pentru companiile care urmau să lanseze IPO-uri transfrontaliere și îndeplineau anumite criterii. Această situație, corelată cu dispozițiile autorității de reglementare a bursei și valorilor mobiliare (SEC) din SUA, potrivit cărora emitenții străini din SUA trebuie să respecte normele de inspecție ale SEC și ale Consiliului de supraveghere a contabilității întreprinderilor publice (PCOAB), a afectat atitudinea investitorilor și a avut drept rezultat amânarea sau modificarea planurilor unor megatranzacții IPO ale unor companii chineze. Per total, în China s-a înregistrat o creștere de 11% a volumului de tranzacții IPO (593) și de 3% a valorii acestora (122,8 miliarde de USD).
Japonia a generat cel mai mare număr de IPO-uri lansate într-un singur an din 2006, cu 128 de tranzacții în valoare de 6,8 miliarde de USD în 2021 și creșteri de 38% și, respectiv, 104% față de anul anterior.
Perspectivele pentru T1 2022: pregătiți-vă pentru schimbări, dar valorificați deocamdată cotațiile mari
În ceea ce privește perspectivele pentru noul an, sunt așteptate schimbări de direcție care ar putea accelera sau încetini activitatea IPO, generate de tensiuni geopolitice, riscuri de inflație și noi valuri și variante ale pandemiei. În pofida acestora, cotațiile relativ ridicate și lichiditatea pieței păstrează deocamdată deschisă fereastra de oportunitate de pe piața IPO în 2022. Candidații IPO se pot aștepta la o volatilitate crescută a piețelor și, prin urmare, trebuie să rămână flexibili și să aibă un plan de rezervă în ceea ce privește acoperirea nevoilor de finanțare în cazul în care calendarul IPO este amânat.