TEILOR Holding debutează la Bursa de Valori București cu primele sale obligațiuni, în valoare de 45 milioane lei

TEILOR Holding, un grup de companii care include lanțul de magazine de bijuterii de lux TEILOR, Teilor Invest Exchange și compania de intermediere financiară Invest Intermed GF IFN, a debutat astăzi, 21 decembrie, cu primele sale obligațiuni la Bursa de Valori București (BVB). Capitalul atras de la investitori, de 45 milioane lei, va fi utilizat pentru dezvoltarea accelerată a celor trei afaceri din grup, respectiv pentru extinderea rețelei de magazine de bijuterii TEILOR în România și Europa, dar și a numărului de agenții noi operate sub umbrela Teilor Invest Exchange și Invest Intermed GF IFN. Cele două emisiuni de obligațiuni TEILOR, în lei și euro, se tranzacționează pe Sistemul Multilateral de Tranzacționare al Bursei sub simbolurile bursiere TEI26 și TEI26E.

„Bursa de Valori București a fost anul acesta opțiunea de finanțare pentru un număr de 25 de companii antreprenoriale care au listat obligațiuni, precum și a 23 de companii care au ales să se listeze prin derularea de plasamente private sau oferte publice. Teilor este una dintre aceste companii, cu o istorie de 20 de ani începută la Pitești. Astăzi Teilor listează două emisiuni de obligațiuni corporative în valoare de 45 milioane de lei. Este cea mai mare valoare a unei finanțări atrase de o companie prin obligațiuni listate pe Sistemul Multilateral de Tranzacționare. Le urez bun venit și mult succes”,  a declarat Radu Hanga, Președintele Bursei de Valori București.

„Ziua de azi marchează un capitol important pentru TEILOR Holding. Astăzi, un vis antreprenorial care a început în urmă cu 20 de ani pornește într-o călătorie ambițioasă de expansiune internațională. Scopul nostru de-a lungul anilor a rămas constant – să avem mereu grijă de clienții noștri, oferind o experiență personalizată și să ne facem remarcați datorită calității produselor noastre și atenției de neegalat pe care o acordăm tuturor detaliilor. Prin capitalul de la investitorii Bursei de Valori București, valorile TEILOR vor fi împărtășite cu clienți din toată Europa. Viitorul TEILOR este unul strălucitor și aș dori să profit de această ocazie pentru a mulțumi, în numele conducerii TEILOR Holding, extraordinarei noastre echipe TEILOR, formată din peste 700 de angajați care în fiecare zi oferă clienților noștri experiența unică TEILOR. De asemenea, le sunt recunoscător partenerilor pentru sprijinul și colaborarea continuă în construirea afacerii noastre. În cele din urmă și cel mai important, un brand fără clienți nu este altceva decât un vis. Prin urmare, vreau să mulțumesc tuturor clienților TEILOR pentru loialitatea și încrederea lor, care ne-au ajutat să creștem organic în ultimii 20 de ani și cărora le promitem că vor rămâne mereu în centrul afacerii noastre”, a declarat Florin Enache, fondator TEILOR Holding.  

„Istoricul nostru solid de creștere ne-a transformat în liderul pieței de bijuterii din România. Împreună cu investitorii BVB, vom continua modelul nostru de afaceri axat pe client, extinzând afacerile TEILOR Holding la nivel internațional și local prin magazinele fizice, precum și prin platformele noastre online. Ținta noastră este să ajungem la 1 miliard de lei în vânzări până în 2026, când obligațiunile pe care le listăm astăzi la BVB vor ajunge la maturitate. Succesul plasamentului privat de obligațiuni corporative, cel mai mare din istoria pieței AeRO, este o confirmare a notorietății brandului TEILOR și în același timp, ne oferă validarea planurilor noastre de dezvoltare. Mulțumim tuturor investitorilor noștri pentru încredere,” a declarat Mircea Varga, Membru al Consiliului de Administrație TEILOR Holding.

TEILOR Holding a vândut în cadrul unui plasament privat derulat în noiembrie 2021 un număr de 140.034 de obligațiuni în lei cu o valoare nominală de 100 de lei și 62.700 de obligațiuni în euro, cu o valoare nominală de 100 de euro. În cadrul plasamentului au subscris 139 de investitori. Emisiunea în lei are o rată a dobânzii fixă de 8,25%, iar cea în euro o rată a dobânzii fixă de 5,75%. Ambele emisiuni au maturitatea la 3 decembrie 2026. Plasamentul privat și listarea celor două emisiuni au fost realizate cu sprijinul BT Capital Partners, iar ulterior listării Cornerstone Communications va asista compania în calitate de Consultant Autorizat.

„Misiunea noastră la BT Capital Partners este să colaborăm cu antreprenori români vizionari pentru finanțarea planurilor de dezvoltare ale acestora. Cu un brand remarcabil construit în ultimii 20 de ani, susținut de o echipă de peste 700 de profesioniști, TEILOR este una dintre cele mai frumoase povești antreprenoriale din România. Suntem încântați că am colaborat cu TEILOR Holding și am atras capital pentru emiterea inaugurală de obligațiuni corporative a companiei pe piața AeRO a Bursei de Valori București și așteptăm cu nerăbdare să continuăm, împreună, această călătorie pe piața de capital din România”, a declarat Daniela Secară, Director General al BT Capital Partners.

„De la prima reclamă TEILOR cu Catrinel Menghia din 2015, am fost întotdeauna atrasă de acest brand – de viziunea unică, atenția la detalii, dar și de creativitatea care este vizibilă în fiecare imagine împărtășită cu clienții săi. Prin urmare, mă bucur să văd că TEILOR Holding face primii pași la Bursa de Valori București pentru finanțarea extinderii internaționale. Sunt încântată că împreună cu echipa Cornerstone Communications am făcut parte din acest proiect unic și vom continua să fim alături de TEILOR în anii următori, pe măsură ce brandul continuă să se dezvolte, câștigând încrederea clienților din Europa”, a declarat Zuzanna Kurek, fondator Cornerstone Communications.

TEILOR Holding este o entitate înființată în 2021, care reunește sub o singură umbrelă toate afacerile antreprenorilor români Florin Enache (93,1%) și Geanina Enache (6,9%). În 2020, cele trei companii au generat o cifră de afaceri cumulată de 192,2 milioane de lei și un profit net de 30,6 milioane de lei. Între 2018 și 2020, cifra de afaceri combinată a crescut cu 35,5%, ca urmare a strategiei de extindere și dezvoltare implementată la nivelul tuturor celor trei companii. În primele șase luni ale anului 2021, companiile din TEILOR Holding au înregistrat o cifră de afaceri cumulată de 121,4 milioane lei, în creștere cu 84% față de primul semestru din 2020.

finnews

Recent Posts

De ce RoPay este un pas esențial pentru digitalizarea financiară din România

Într-o lume în care digitalizarea redefinește constant serviciile financiare, România face un pas semnificativ înainte…

4 zile ago

15 companii românești premiate la Gala BVB Arena 2024

Pe 26 septembrie 2024, scena de la Gala BVB Arena a fost martora unui moment…

2 luni ago

Concurs de educație financiară și digitală la Ploiești în cadrul campaniei #DreptulLaBanking

În perioada 3-5 octombrie 2024, locuitorii din Ploiești au ocazia să își testeze cunoștințele de…

2 luni ago

Indicele BET se extinde cu două companii noi

Astăzi, 23 septembrie, Bursa de Valori București (BVB) a anunțat extinderea indicelui său principal, BET,…

2 luni ago

Cum să deschizi un cont bancar pentru copilul tău la Exim Banca Românească

Exim Banca Românească a lansat recent un produs inovator destinat celor mici, contul ABC, care…

3 luni ago

Profitul net al tbi bank atinge 23,2 milioane euro în S1 2024, marcând o creștere de peste 17%

tbi bank a raportat rezultate financiare impresionante pentru prima jumătate a anului 2024, consolidându-și poziția…

3 luni ago