Transport Trade Services devine primul transportator de marfuri listat la bursa
TTS (Transport Trade Services), cel mai mare transportator roman pe Dunare, s-a listat la Bursa de Valori Bucuresti (BVB), in urma unei oferte publice initiale (IPO) prin care actionarii societatii au vandut 50% din actiuni, pentru 288 milioane lei (58,5 milioane euro). Actiunile TTS sunt tranzactionate, din 14 iunie, sub simbolul TTS, pe Piata Reglementata, categoria Premium. Este prima oferta publica initiala derulata pe piata de capital in ultimii peste trei ani, iar listarea companiei vine intr-o perioada efervescenta a pietei de capital, ca urmare a numarului mare de companii care aleg bursa pentru finantare.
„Felicitam TTS, intermediarul Swiss Capital si agentii de distributie BRK Financial Group si TradeVille, pentru succesul acestei oferte. Listarea celui mai mare transportator roman pe Dunare demonstreaza, din nou, ca la Bursa de Valori Bucuresti pot fi derulate oferte de dimensiuni importante si ca investitorii sunt dispusi sa-si plaseze banii in companii cu perspective promitatoare. Suprasubscrierea consistenta pe transa investitorilor de retail, care putea acoperi valoarea intregii oferte, precum si interesul investitorilor institutionali, reprezinta dovezi in plus a fortei financiare pe care o au investitorii de la BVB”, a spus Radu Hanga, presedintele Bursei de Valori Bucuresti.
„Experienta ofertei publice si comunicarea directa cu investitorii au fost benefice pentru societate. Dupa anul 2017 am restructurat si imbunatatit organizarea societatii cu rezultate bune, marcate de cresterea si stabilizarea EBITDA. Intram intr-o noua etapa a parcursului TTS, cu responsabilitate fata de toti cei care au optat sa investeasca in planurile noastre. Multumesc tuturor celor care ne-au sprijinit in acest proces: investitorilor pentru incredere, echipelor care ne-au consiliat. Am incredere ca echipa TTS va confirma asteptarile actionarilor”, a spus Petru Stefanut, Director General, TTS (Transport Trade Services).
Compania a derulat in perioada 24 mai – 4 iunie o oferta publica initiala, in cadrul careia cei 14 actionari ai societatii au oferit spre vanzare proportional, pachete de actiuni reprezentand 50% din capitalul social al companiei. Toate actiunile au fost vandute la pretul de 19,2 lei/actiune, ceea ce a dus valoarea ofertei publice la 288 milioane lei (58,5 milioane euro). Oferta a fost intermediata de Swiss Capital, iar BRK Financial Group si TradeVille au fost agenti de distributie. Echipa de avocati Schoenherr si Asociatii a fost consultantul legal al tranzactiei.
„O oferta publica precum cea derulata de TTS reprezinta un test pentru companie, aceasta fiind evaluata de intreaga comunitate a pietei de capital. Incheierea cu succes a ofertei reprezinta validarea companiei de catre investitori. Ne dorim sa avem cat mai multe IPO-uri derulate la BVB, mai ales pe Piata Reglementata, pentru ca accesul pe aceasta piata ofera si accesul catre un numar cat mai mare de investitori, inclusiv investitori institutionali, deci la o sursa de capital mult mai mare si diversificata”, a declarat Adrian Tanase, CEO Bursa de Valori Bucuresti.
„Ne bucuram ca am participat la aducerea la Bursa de Valori Bucuresti a unui campion al economiei romanesti, un lider de piata ce face cunoscuta industria navala romaneasca pe tot bazinul dunarean din Ucraina pana in Germania. Multumim colegilor nostri de la TradeVille si BRK Financial Group pentru sprijinul adus. Speram ca Transport Trade Services sa fie si el un ambasador al bursei si sa atraga alti lideri ai economiei noastre in a utiliza mecanismele pietei de capital pentru o dezvoltare durabila. Piata de capital locala, prin fondurile de pensii, fondurile mutuale si segmentul de retail, care in ultimul timp este din ce in ce mai activ, devine un jucator redutabil de finantare pentru emitentii romani. Opinia noastra este ca piata locala poate absorbi, in prezent, 400-500 milioane de euro ca participatie in cadrul unei oferte publice fara a apela la investitorii externi”, a spus Constantin Bruma, responsabil proiect, Swiss Capital.
Actiunile TTS au fost alocate pe doua transe, una pentru investitorii de retail (15% din oferta – 2,25 milioane de actiuni) si alta pentru investitorii institutionali (85% din oferta 12,75 milioane de actiuni), cu posibilitatea realocarii unui pachet de 5% din actiuni intre cele doua transe, alocare care a fost facuta la inchiderea ofertei. Transa investitorilor de retail a fost impartita in doua sub-transe: Sub-Transa A, cu alocare garantata (10% din oferta), si Sub-Transa B, cu alocare pro-rata (5% din oferta). Datorita suprasubscrierii ridicate pe Sub-Transa B, la finalul ofertei, acest segment a fost suplimentat la 10% din oferta. Swiss Capital, in calitate de Manager de Stabilizare, va putea aplica un mecanism de stabilizare a pretului in limita unui numar de 1,01 milioane de actiuni achizitionate in acest program, pe o perioada de 30 de zile de la listarea TTS.
TTS a fost infiintata in 1997 si este societatea mama a TTS Grup, cel mai puternic furnizor de servicii logistice integrate de pe Dunare. Grupul este activ in noua tari in expeditia de marfuri, transport fluvial, operatiuni portuare, precum si alte activitati conexe, acoperind peste 100 de porturi si terminale portuare. In ultimii 20 de ani, TTS Grup a crescut constant, atat organic, cat si prin achizitii, avand la activ investitii de peste 200 milioane euro. Grupul a inregistrat o cifra de afaceri de 520 milioane lei in 2020, in scadere usoara comparativ cu nivelul din 2019, cand a urcat cu peste 16%, la 551,8 milioane lei. Profitul net al TTS a scazut cu 9% in 2020, la 48,3 milioane lei, dupa ce in 2019 a avansat de peste 3 ori, la 53,2 milioane lei. Presedintele Consiliului de Administratie al TTS, Alexandru Mircea Mihailescu, a ramas cel mai important actionar al societatii, cu o participatie de 25,26%.