UniCredit Bank listează prima emisiune de obligațiuni la bursă din acest an, în valoare de 488,5 milioane lei
UniCredit Bank, parte a Grupului UniCredit și una dintre principalele bănci din România, listează astăzi, 16 ianuarie, prima emisiune de obligațiuni corporative din acest an la bursă, în valoare de 488,5 milioane lei. Obligațiunile se vor tranzacționa pe Piața Reglementată a Bursei de Valori București, sub simbolul bursier UCB27.
UniCredit Bank a emis și vândut către 10 obligatari, persoane juridice, un număr de 977 obligațiuni corporative, negarantate, de rang senior, cu o valoare nominală de 500.000 lei și cu scadența la 21 decembrie 2027. Rata dobânzii este fixă, de 9,07% p.a. Intermedierea ofertei a fost realizată de către Alpha Bank.
„Continuând angajamentul nostru de a contribui la dezvoltarea pieței locale de capital, revenim la Bursa de Valori București cu o a treia emisiune de obligațiuni, iar succesul de care ne-am bucurat și de această dată dovedește încrederea pe care investitorii noștri o au în UniCredit Bank S.A. Această emisiune contribuie la strategia noastră de a ne susține clienții și în contextul economic curent, prin creșterea accesului la credite, și în special creditele ipotecare verzi și creditele adresate sectoarelor de activitate care sunt afectate de consecințele economice ale situației geopolitice” a declarat Răsvan Radu, CEO UniCredit Bank.
„Piața de capital locală a demonstrat în 2022, anul provocărilor, reziliență și capacitate de adaptare în cele mai incerte momente, un an în care au fost listate numeroase emisiuni de obligațiuni corporative, verzi și sustenabile emise de instituții bancare. Ne dorim ca și în 2023 să vedem acest trend, iar faptul că anul a început la Bursa de Valori București cu listarea emisiunii de obligațiuni corporative UniCredit Bank, bancă cu tradiție pe piața de capital locală, arată faptul că reprezentăm pentru sistemul bancar un partener pe termen lung” a declarat Radu Hanga, Președinte Bursa de Valori București.
„Dezvoltăm constant piața de capital locală, iar listarea primei emisiuni de obligațiuni corporative din luna ianuarie a acestui an, reafirmă încrederea instituțiilor financiare în instrumentele puse la dispoziție de bursă. La 10 ani de la listarea primei emisiuni de obligațiuni, UniCredit Bank alege și de data aceasta să folosească mecanismele de finanțare disponibile la bursă pentru implementarea strategiilor de dezvoltare. Suntem încântați de faptul că UniCredit Bank a revenit cu noi obligațiuni corporative înainte ca cea emisă în 2017 să ajungă la maturitate și că rămâne astfel prezentă în calitate de emitent al Bursei de Valori București pe piața de capital din România” a declarat Adrian Tănase, CEO Bursa de Valori București.
Emisiunea de obligațiuni a fost realizată prin intermediul Alpha Bank România, membră a Alpha Bank Group.
“Emisiunea de obligațiuni UniCredit arată încă o dată complementaritatea dintre piața bancară și piață de capital la nivel local, facilitând integrarea sistemului financiar românesc în cel european și creșterea eficienței acestuia, iar noi la Alpha Bank ne bucurăm să facem parte din această transformare ” a declarat Nicoleta Ruxandescu, Director Unitatea de Investiții și Piețe de Capital din cadrul Alpha Bank România.
Emisiunea de obligațiuni care a intrat astăzi la tranzacționare este a 3-a listată de UniCredit Bank
S.A. la Bursa de Valori București. Prima emisiune de obligațiuni emisă sub simbolul bursier UCT18 în anul 2013 a ajuns la maturitate. A doua emisiune de obligațiuni a intrat la tranzacționare în 2017 cu 3 scadențe diferite, la 3, 5 și 7 ani, sub simbolurile bursiere UCB20, UCB22, respectiv UCB24, cea din urmă ajungând la maturitate pe 17 iulie 2024. Valoarea obligațiunilor UniCredit Bank disponibile la tranzacționare ajunge astăzi la 672 milioane de lei.